fbpx

Mai multe firme din Sibiu oferă spații Inspectoratului Școlar, contra cost, pentru decongestionarea claselor

Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general al județului Sibiu a declarat pentru publicația locală Turnul Sfatului că au fost câteva firme și instituții care au înaintat inspectoratului oferte de spații. Aceste oferte sunt contra cost. Dumbravă a mai spus că a avut discuții cu reprezentanții Primăriei Sibiu despre începerea noului an școlar.

„Va fi nevoie de spații multe, iar identificarea acestora nu va fi o misiune ușoară. Am discutat și cu cei de la Primăria din Sibiu și vor lua și ei o decizie, la un moment dat, pentru că ceea ce ține de spații cei de acolo trebuie să le managerieze. De asemenea, pe adresa de e-mail a inspectoratului am primit câteva adrese prin care suntem înștiințați că, în caz de nevoie, ni se pun la dispoziție spații, bineînțeles contra cost. Este vorba despre Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Dumbrava Veseliei și hotelul Carpathian din Sibiu”, spune Alexandru Dumbravă.

Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, a precizat Administrația Prezidențială, într-un comunicat dat publicității săptămâna trecută.

Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, recent, că pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnă că vor merge efectiv fizic la școală.

”Dacă un primar spune că nu are soluții, atunci nu văd de ce ar candida în continuare pentru poziția de primar”,a  fost răspunsul președintelui Klaus Iohannis la întrebarea despre dificultățile semnalate de unii edili în legătură cu începerea noului an școlar. Președintele a explicat că deciziile trebuie luate la nivel local, în baza principiului descentralizării.

”Nu este posibil să stabilim de la București dacă într-o școală din Brăila sau din altă parte poate să înceapă anul școlar în condiții bune sau nu. În plan local, întotdeauna se găsesc soluții dacă se dorește să se găsească soluții. Provocarea acum pentru primari și consilii locale este să găsească soluții în fiecare județ și în fiecare localitate pentru ca acolo copiii să meargă la școală în condiții de siguranță”, a  mai spus președintele.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.