fbpx

Locomotive pentru băieți, păpuși pentru fete

Putem înlocui locomotivele cu mașinuțele, iar păpușile cu poneii roz, mov, lila sau bleu.

Suntem obișnuiți să dăruim copiilor jucării în funcție de genul lor. Nimic special până aici, așa ni s-a întâmplat și nouă și e perpetuăm inerțial obiceiul. Suntem însă uluiți atunci când fetele nu preferă păpușile, ci mașinuțele ori locomotivele, iar băieții vor să aibă ponei de cât mai multe culori.

Majoritatea părinților încearcă să-și ducă micuții pe „calea cea bună“ e genului pe care-l au acești copii și le iau jucării care să se potrivească acestui gen. Potrivirea asta o decid ei, părinții. Totuși, copiii sparg tiparele de gândire ale părinților, bunicilor, unchilor și mătușilor de toate gradele și aleg, în ciuda tuturor, ceva „nepotrivit“.

Dar, când este vorba despre o jucărie, ce poate fi nepotrivit? Poate doar ca jucăria să nu se încadreze limitele de vârstă. La acestea trebuie să fim atenți când dăruim o jucărie unui copil: să nu aibă părți care pot fi înghițite sau aspirate de copil sau în care se poate tăia ori înțepa. Să nu se poată răni cu ea.

Nu există jucării pentru fete și jucării pentru băieți. Contează ce jucării preferă un anumit copil, indiferent de genul lui. Degeaba îi vom umple camera de mașinuțe, dacă el nici nu se va uita la ele, visând ponei sau păpuși. De asemenea, și fetele, și băieții pot participa la prepararea mâncării, sigur, la început, în joacă. Mult le place copiilor să frământe aluat, să-l întindă, să-l modeleze.

Am întâlnit fetițe care voiau să se joace cu săbii și nu aveau niciun interes pentru păpuși sau pentru „seturi complete de bucătărie“ și băieți care făceau „prăjituri“ din pământ amestecat cu apă.

Dacă obiceiul acesta al dăruitului de jucării în funcție de genul copilului ar avea vreo importanță, n-ar mai exista bărbați care au ales să fie chef-i, femeile n-ar mai conduce mașini, n-ar mai face cercetare științifică în cibernetică sau astronautică, n-ar mai exista bărbați creatori de modă sau hairstyle-iști, nu ar mai fi femei spadasin. Și sunt. Asta e dovada că oamenii vor face alegeri profesionale indiferent de subtilul ghidaj prin jucării „potrivite“ li s-a făcut la vârste mici.

Le putem sufoca pe fete cu păpuși, îi putem înconjura pe băieți cu mașinuțe și locomotive, însă asta nu înseamnă că ei vor alege o profesie „conformă genului lor“. Pentru simplul fapt că o astfel de profesie nu există. Sau nu mai există în zilele noastre.  Din fericire.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.