Un bărbat a provocat, din gelozie, un incendiu la o școală din Botoșani în noaptea de 22 spre 23 septembrie.
Ar fi partenerul de viață al femeii de serviciu de la școala din localitatea Bogdănești, comuna Santa Mare. El a dat foc la depozitul de lemne unde erau rezervele pentru încălzirea unității de învățământ, pentru iarna următoare, relatează Botoșăneanul.
Bărbatul ar fi recurs la gestul extrem pentru a se răzbuna pe femeie, în urma unor crize de gelozie. La momentul în care ar fi ajuns polițiștii la fața locului, bărbatul ar fi avut un comportament recalcitrant, cel mai probabil cauzat de consumul excesiv de alcool.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean a fost înregistrat un dosar penal de distrugere prin incendiere. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost internată la Secția de Psihiatrie din cauza comportamentului recalcitrant afișat”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, pentru Botoșăneanul.
Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești au intervenit pentru a stinge un incendiu care a cuprins depozitul de material lemnos, după ce un localnic a dat alarma la miezul nopții. La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la depozitul de lemne pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați, fără pericol de propagare la clădirile din vecinătate.
S-a acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor și înlaturarea efectelor. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată, ancheta fiind preluată de polițiști.