Teme pentru vacanță
De Dana Tufeanu, profesoară pentru învățământul primar
Deja se discută despre temele pentru vacanță ale copiilor. Unii dintre ei au intrat în perioada când se intensifică nervii la stomac, din cauza aglomerării temelor. Și nu este ok!
Pe de altă parte, în vara aceasta am dat și eu teme pentru vacanță, dar ALTFEL DE TEME, cu frecvență săptămânală. Obiectivul principal este familiarizarea cu platforma Kinderpedia, folosirea instrumentelor digitale.
În luna august temele sunt:
1. Să filmeze câteva secunde când merg pe bicicletă/trotinetă și să spună ”zbâââââș”, ca un fel de predare de ștafetă (adaptare a unui joc pe care l-am învățat de la Ema Patrichi, la Râșnov, în această vară).
2, Să încarce pe platformă 3 poze când îi învață mama/bunica să coase un nasture;
3. Să prepare împreună cu tata un mic dejun pentru întreaga familie – filmul sau pozele se încarcă la secțiunea ”Teme” din Kinderpedia;
4. CIREAȘA DE PE TORT – Într-o cutie de pantofi să așeze cuvinte care încep cu fiecare literă a alfabetului și să scrie pe o coală de hârtie sau pe capac ce conține acea cutie (nasture, degetar, zar, creion, pai, etc….)
Ia să vedeți ce copii nestresați voi avea eu la toamnă! Și cu niscaiva lucruri recapitulate, dar fără teamă și, mai ales, fără nervi la stomac!
#GHINDUȚEMINUNATE