fbpx

Hallo! Wie geht es dir? Despre școala germană și avantajele unei diplome Abitur

Despre Deutsche Schule Bukarest și avantajele unei diplome Abitur, într-un interviu acordat de Jane SCHUNKE, profesoară de engleză și franceză, diriginte la clasa a 9-a B și coordonatoare a managementului calității învățământului în școlile germane din străinătate. 

Care sunt principalele avantaje ale unei școli de curriculum german pentru copiii din România ?

Primul și cel mai important avantaj este desigur absolvirea celor 12 clase cu bacalaureatul german internațional- Deutsches Internationales Abitur, o diplomă care oferă acces la cele mai bune universități nu numai din Germania, Austria și Elveția ci din întreaga lume.

Dar mai mult decât atât, predarea după programa germană înseamnă predarea tuturor materiilor pe întreg parcursul școlar în limba germană, înseamnă alte forme de predare decât cea față în față, forme care încurajează și dezvoltă gândirea analitică, lucrul în echipă și alte componente atât de necesare în viață profesională pentru care se pregătesc elevii noștri. 

Abitur

Cum este abordată predarea limbii germane în școala dumneavoastră? Cum se asigură că copiii devin bilingvi și cum îi sprijinăți pe cei care nu au cunoștințe prealabile de germană?

Fiindcă nivelul limbii germane este unul ridicat, chiar nativ, și toate materiile se predau exclusiv în limba germană, ne dorim și recomandăm ca introducerea copiilor în acest mediu să se facă cât mai timpuriu.

În acest sens recomandăm părinților să-și înscrie copiii deja la grădiniță sau chiar la creșă, pentru că aceștia să fie înconjurați de limba germană de la o vârstă cât mai mică. Încă în timpul grădiniței, copii care au nevoie de consolidarea cunoștințelor de germană specifice vârstei, beneficiază de ore suplimentare de germană în grupe restrânse.

În cadrul școlii primare acestea continuă sub formă de ore suplimentare pentru elevii care nu sunt nativi. Cadre didactice specializate în predarea limbii germane ca a doua limbă vorbită (Deutsch als Zweitsprache) constituie o parte importantă a colegiului nostru și contribuie la consolidarea limbii germane în rândul elevilor.

În gimnaziu se pune accent deosebit pe predarea tuturor disciplinelor în limba germană. Predarea materiilor precum istorie, geografie, biologie, chimie, fizică etc. presupune introducerea, consolidarea și utilizarea în mod sistematic de noi termeni tehnici și a vocabularului specific.

Continuăm programul consolidării limbii germane și în cadrul activităților after school, prin cursuri menite să îmbogățească vocabularul de zi cu zi al copiilor.

Abitur

Ce oportunități de dezvoltare personală și extracurriculară oferă școala dumneavoastră? Cum se încurajează elevii să-și descopere și să-și dezvolte pasiunile și interesele?

Chiar forma de predare și de abordare a subiectelor din curriculum oferă posibilitatea elevilor de a-și descoperi și aprofunda interesele pe anumite subiecte, de exemplu prin proiecte tematice, prezentări făcute în diferite medii etc. Predarea stimulează gândirea analitică, copiii fiind în permanență încurajați să pună întrebări și să dezbată temele abordate sau de interes pentru ei.

Cursurile de teatru, de dezbateri sau de muzică îi încurajează și stimulează pe elevi să își descopere aptitudinile.

Programul sportiv oferit este de asemenea foarte variat. De la șah, la tenis, fotbal, baschet și volei, copiii pot alege și beneficia în cadrul afterschool de o varietate mare de activități sportive.

DSBU band

Însă stindardul școlii noastre este muzica! În mini-band și mini-orchestra de la școala primară cei mici își pot exprima talentul, iar elevii din gimnaziu și liceu continuă să-l șlefuiască în bandul și orchestra școlii .

În cadrul nou înființatei școli de muzică toți elevii pot învăța de la muzicieni profesioniști să cânte la diferite instrumente muzicale.

Va invităm în acest sens să intrați pe site-ul nostru www.dsbu.ro unde veți regăsi extrase din concertele susținute de elevii DSBU.

Abitur

Cum este evaluată performanța elevilor în cadrul școlii? Cum se asigură că fiecare elev este sprijinit să-și atingă potențialul maxim?

Clasele și grupurile de învățare restrânse facilitează apropierea cadrelor didactice de elevi, iar prin intermediul unui feedback constant din partea profesorilor de specialitate elevii primesc o evaluare a performanțelor și a potențialului lor. Prin predarea diferențiată copiii pot recupera, respectiv pot aprofunda temele la nivel individual.

Abitur

Care sunt modalitățile prin care școala promovează comunicarea și colaborarea între părinți, elevi și cadrele didactice?

Lucrăm permanent la îmbunătățirea comunicării ca parte importantă a vieții școlare. Comunicăm cu părinții prin ședințele periodice, care au loc de două ori într-un an școlar. Pe model german, tot de două ori pe an, chiar înainte de încheierea mediilor semestriale au loc « Zilele de discuții cu părinții » în care fiecare părinte poate discuta cu toți profesorii, pentru a primi feedback individualizat asupra performanței școlare a copiilor.

Toți părinții au posibilitatea stabilirii întâlnirilor individuale cu orice cadru didactic.

Anual au loc patru întâlniri între reprezentanții școlii din toate domeniile (pedagogic, administrativ, conducere) și reprezentanții părinților fiecărei clase în care se discută deschis despre activitatea școlară, se oferă feedback și se lucrează împreună la găsirea de soluții acolo unde apar probleme sau la organizarea de evenimente.

La final, dar nu mai puțin important este că avem multe evenimente la care părinții pot participa alături de elevi și cadre didactice într-o atmosfera relaxată, stare care contribuie la consolidarea comunității școlare. Astfel de evenimente sunt Târgul de Crăciun și cel de Paști, serbările de vară și de primăvară, workshopuri de Advent și de Mărțișor, dar și multe altele.

Ce oportunități academice sunt disponibile pentru absolvenții școlii dumneavoastră? Cum îi pregătește școala pe elevi pentru examenele de bacalaureat și pentru a continua studiile superioare?

Bacalaureatul German Internațional oferă, așa cum spune și denumirea acestuia, acces la orice universitate din lume. Pregătirea pentru absolvire, viață universitară și postuniversitară începe încă din clasa a 9-a când elevii trebuie să parcurgă un stagiu practic de două săptămâni într-un domeniu ales de ei, stagiu care face parte din programa acelui an școlar.

Școala are un profesor dedicat pentru consilierea de carieră.

Începând cu clasa a 10-a, formele de examinare scrisă și orală se adaptează formatului de bacalaureat. Pentru probele orale elevii se antrenează prin eseuri și prezentări individuale încă de la clasele mici.

Care este rolul profesorilor nativi germani în școala dumneavoastră și cum contribuie ei la dezvoltarea și succesul elevilor?

Profesorii nativi germani formează aproximativ 75% din colegiul profesoral al DSBU. Competențele lingvistice ale elevilor sunt îmbunătățite de aceștia, iar nivelul ridicat al limbii germane este datorat în mare parte predării de către profesori nativi germani.

Deoarece profesorii nativi provin din cele mai diverse regiuni din Germania, se creează și o imagine autentică a varietății lingvistice germane. Este evident că prezența profesorilor nativi germani contribuie la lărgirea orizonturilor culturale ale elevilor.

Interculturalitatea este una din caracteristicile școlii noastre.

Dacă vrei să afli mai multe despre Deutsche Schule Bukarest, citește articolul de mai jos

DEUTSCHE SCHULE BUKAREST – Școala Primară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.