fbpx

C. N. Gheorghe Lazăr nu va organiza admitere separată: ”Nu ne dorim acest examen”

Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr, anunță că unitatea de învățământ nu va organiza admitere separată pentru clasele de liceu, deși noua Lege a educației prevede această opțiune.

Noua lege dă posibilitatea liceelor să organizeze examen, dacă doresc. În condițiile prevăzute de lege, noi nu ne dorim acest examen. Au fost atâtea discuții pe tema aceasta, atâtea acuzații, deși, mulți dintre noi am intrat cu examen la liceu, încât nu ne interesează această modalitate de selecție! Vom rămâne la admiterea computerizată”, a declarat Ionela Neagoe, într-un interviu acordat publicației Tribuna Învățământului.

 

În același interviu, Ionela Neagoe a anunțat că unitatea de învățământ, una dintre primele școli pilot din România, a propus ca pilotarea să fie extinsă la toate clasele de liceu, începând din acest an.

”În acest an școlar am propus pilotare pentru toate clasele de liceu. Vrem să facem sportul altfel și structura modulară ne permite să inovăm. Vom avea un modul fitness, un modul aerobic, sportul văzut altfel. Și nu numai la sport. Va fi un an greu, provocator. Îmi doresc să realizăm o platformă cu lecții filmate, cu teste ca suport în pregătirea elevilor”, a declarat directoarea Colegiului.

În mare parte, structura studiilor lă­zăriste nu diferă față de alte colegii din București sau din țară. Avem clase de gimnaziu și clase de liceu, iar, de doi ani, experimentăm pentru ciclul superior al liceului două programe-pilot care sunt apreciate de elevi și părinți. Unul dintre ele a fost preluat și de alte școli din București și din țară, „MODELUL LAZĂR“”, a explicat Ionela Neagoe, în interviul citat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.