fbpx

Elevul din Craiova, reținut pentru crimă, a fost declarat apt în urma testărilor psihologice

captură video Dolj TV

Elevul de 17 ani de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, acuzat că a înjunghiat o fată şi un băiat în Grădina Botanică, a fost declarat apt în urma testărilor psihologice.

Tânărul nu a avut abateri disciplinare grave şi a fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învăţământul militar liceal, potrivit conducerii Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”.

„Elevul, în vârstă de 17 ani, a fost admis în Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” în anul 2020 şi se afla în vacanţa de vară. Pe parcursul celor trei ani de studii în instituţia noastră, elevul a avut rezultate bune la învăţătură, a absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave. A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învăţământul militar liceal”, a transmis unitatea de învăţământ, potrivit News.ro.

Conducerea colegiului militar precizează că va pune la dispoziţia autorităţilor care desfăşoară cercetările penale toate datele şi informaţiile necesare.

„În paralel, a fost numită o comisie internă pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs acest incident grav. Ministerul Apărării Naţionale transmite condoleanţe şi întreaga compasiune familiei îndoliate”, se arată în  comunicatul de presă.

Elevul de 17 ani a fost reţinut după ce a înjunghiat un tânăr de 19 ani şi o adolescentă de 14 ani, în  Grădina Botanică din Craiova. Fata de 14 ani a murit, iar băiatul care o însoţea se află în stare gravă în spital, prognosticul medicilor fiind rezervat, potrivit News.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.