Elevii din Franța pot fi mutați din școală dacă părinții perturbă activitatea

pexels.com/Atypeek Dgn

Elevii din Franța ai căror părinți afectează grav funcționarea unei școli pot fi transferați la o altă unitate de învățământ, potrivit unui decret publicat miercuri. Măsura, prezentată de autorități drept un instrument pentru protejarea profesorilor și a personalului din școli, a fost criticată de sindicate și de organizațiile părinților, care susțin că elevii sunt sancționați pentru faptele adulților.

Noul decret se aplică elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal atunci când comportamentul unui membru al familiei, în legătură cu școlarizarea copilului, afectează grav funcționarea unității de învățământ sau reprezintă un risc evident pentru siguranța ori sănătatea unui membru al comunității școlare, transmite News.ro.

În cazul școlilor primare, directorul unității va sesiza directorul academic al serviciilor naționale de educație (Dasen), care, după o discuție cu părinții, poate solicita primarului radierea elevului din școala respectivă și înscrierea acestuia la o altă unitate din aceeași localitate.

Pentru colegii și licee, Dasen va putea decide direct transferul elevului la o altă instituție de învățământ, după consultarea părinților.

Autoritățile franceze precizează că elevii transferați vor beneficia până la sfârșitul anului școlar de un „sprijin pedagogic, educațional și social consolidat”, pentru a facilita integrarea în noua școală.

Decretul a fost intens contestat înainte de adoptare. La sfârșitul lunii iunie, sindicatele profesorilor și organizațiile reprezentative ale părinților au criticat atât principiul măsurii, cât și efectele pe care aceasta le poate avea asupra copiilor, precum ruperea relațiilor cu colegii și stigmatizarea elevilor.

La începutul lunii iulie, reprezentanții sindicatelor și ai părinților au părăsit o reuniune organizată de Ministerul Educației, în semn de protest față de proiectul de decret.

„Sancționarea unui copil pentru faptele părinților săi este inacceptabilă”, a transmis atunci Federația Consiliilor Părinților de Elevi (FCPE).

Datele Ministerului francez al Educației arată însă că fenomenul violenței și al conflictelor cu familiile elevilor rămâne o problemă. Potrivit unui studiu publicat în februarie, în anul școlar 2024–2025 au fost raportate patru incidente grave la fiecare 1.000 de elevi din învățământul primar, o ușoară scădere față de anul precedent.

Cele mai multe incidente au fost cazuri de violență verbală, reprezentând 45% din total, iar aproximativ o treime dintre acestea au fost comise de membri ai familiilor elevilor. În 61% dintre situații, victimele au fost angajații unităților de învățământ.

În acest context, ministrul francez al Educației, Édouard Geffray, a făcut din îmbunătățirea climatului școlar una dintre prioritățile mandatului său, susținând că școlile trebuie să revină la „un climat de civilizație”, afectat tot mai des de comportamentul unor elevi și, în unele cazuri, chiar al părinților.

Elevi români, jefuiți în timpul excursiei în Franța

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.