


44 de elevi și patru cadre didactice din Dorohoi, județul Botoșani, au rămas fără tabăra de vară după ce au achitat un avans de 59.500 de lei pentru cazare într-o unitate din stațiunea Izvoare, județul Maramureș. La sosire, grupul a descoperit că imobilul era încă în construcție și nu putea găzdui turiștii. Poliția a deschis un dosar penal pentru înșelăciune, transmite Agerpres, citată de G4Media.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, cercetările au început în urma unei sesizări depuse de un cadru didactic.
„Un cadru didactic a sesizat poliția cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune. Polițiștii au demarat cercetările în cauză, iar din primele verificări efectuate a reieșit că organizatorului unei tabere de vară, respectiv administratorul unei unități de cazare, situată în stațiunea Izvoare, ar fi indus în eroare un grup de 44 de elevi și patru cadre didactice din localitatea Dorohoi, județul Botoșani, prezentându-le o ofertă pentru serviciile oferite la prețul de 92.100 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean, pentru Agerpres.
Pentru rezervarea locurilor de cazare, grupul a achitat un avans de 59.500 de lei, reprezentând o mare parte din valoarea totală a pachetului.
La sosirea în stațiunea Izvoare, elevii și profesorii au constatat însă că unitatea de cazare nu era funcțională.
„În momentul în care au ajuns la destinație, turiștii au constatat că ar fi fost induși în eroare, întrucât condițiile prezentate în ofertă nu corespundeau cu cele reale, unitatea de cazare aflându-se într-un proces de execuție a construcției, ceea ce a condus la imposibilitatea onorării serviciilor promise”, a precizat Mihaela Ardelean.
Dosarul este instrumentat de polițiștii din Maramureș, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Anchetatorii încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs fapta, să recupereze prejudiciul de 59.500 de lei și să dispună măsurile legale împotriva persoanelor responsabile.
”Fără obiecte de valoare” – sfaturi ale MAI pentru părinții ai căror copii pleacă în tabără