


Patricia Ciuchi, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din București, afirmă că starea de spirit cu care profesorii intră în clase este un subiect care îi influențează pe elevi.
”Dacă văd un profesor în fața mea care este supărat, automat o să cred că este supărat pe noi și că cumva în acea zi va fi mult mai bosumflat, să zicem. Poate nu va avea atât de mult chef să predea lecția respectivă. Și automat, dacă și ei ne întreabă pe noi și este o relație deschisă în care putem să fim totuși vulnerabili, pentru că despre asta este vorba, cumva mi se pare că totul o să decurgă mult mai natural”, a explicat eleva, în emisiunea ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”Câteodată e acea naturalețe și trebuie să stai în bancă, să stai concentrat. Profesorul este și el supărat cu problemele, pentru că fiecare om are probleme. Haideți să fim serioși. Și de aceea mi se pare că și profesorii trebuie să ne întrebe pe noi <<Cum te simți astăzi?>>, ca să știe exact care va fi rezultatul nostru pe ziua respectivă”, a explicat Patricia Ciuchi.