fbpx

Pentru că profesorii și colegii nu l-au ajutat, un elev lăsat repetent în timpul cursurilor online a obținut anularea deciziei în instanță

Un elev din Gorj, care a fost lăsat repetent în perioada în care cursurile se desfășurau cu restricțiile generate de pandemie, a reușit să anuleze decizia în instanță, anunță Digi 24.

Potrivit sursei citate, elevul a demonstrat că nu a putut să participe la orele ținute online în pandemie, pentru că nu știa să folosească tableta.

În timpul anului școlar 2019-2020, atunci când s-a trecut de la învățământul față în față la cel online, părinții au solicitat sprijinul profesorilor, dar și colegilor băiatului, pentru a-l ajuta pe acesta să se conecteze la ore, însă nimeni nu l-a ajutat, astfel că la finalul anului școlar, băiatul a fost declarat repetent.

Tatăl a depus o reclamație la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, însă reprezentanții instituției nu au depistat nereguli în urma verificărilor.

„Procedura de hotărâre a instanței a fost pusă imediat în aplicare printr-o decizie a mea, au fost anulate acele acte administrative, respectiv situația din catalogul școlar și din foaia matricolă și adresa de comunicare prin care a fost înștiințat că a rămas repetent. Aceste acte au fost înmânate și familiei”, a declarat Vasile Udroiu – directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.

Pe lângă cererea de anulare a repetenției, părinții au mai cerut și promovarea copilului într-o clasă superioară, însă instanța nu a aprobat acest lucru.
În timpul anului școlar 2019-2020, atunci când s-a trecut de la învățământul față în față la cel online, părinții au solicitat sprijinul profesorilor, dar și colegilor băiatului, pentru a-l ajuta pe acesta să se conecteze la ore, însă nimeni nu l-a ajutat, astfel că la finalul anului școlar, băiatul a fost declarat repetent.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.