Horea Timiș, directorul DSP Arad, a contrazis, la Digi 24, declarația făcută de Sindicatul Democratic din Învăţământ (SDI) Arad, potrivit căruia zeci de cadre didactice din judeţ au renunţat la vaccinare, nemulţumite că au fost reprogramate fără acordul lor pentru alte zile şi pentru administrarea altui ser
”Cele câteva zeci de profesori sunt două persoane. Am vaccinat cu succes 460 de cadre didactice. Ai fost reprogramați de la un centru unde capacitatea era depășită. Nemulțumirea a pornit de la faptul că la centrul inițial era Pfizer, iar la centrul unde au fost reprogramați era AstraZeneca. Ei își doreau foarte mult să fie vaccinați cu Pfizer”, a spus directorul DSP Arad.
CONTEXT
Sindicatul Democratic din Învăţământ (SDI) Arad anunţă, miercuri, că zeci de cadre didactice din judeţ au renunţat la vaccinare, nemulţumite că au fost reprogramate fără acordul lor pentru alte zile şi pentru administrarea altui ser, anunță AGERPRES.
SDI Arad transmite, printr-un comunicat de presă, „nemulţumirea unor cadre didactice din învăţământul arădean care au întâmpinat dificultăţi privind vaccinarea împotriva COVID-19 din cauza nerespectării programării făcute încă din luna ianuarie pe platforma ROVACCINARE, pentru începutul lunii martie”.
„Zeci de profesori, membri de sindicat, sunt foarte supăraţi pentru faptul că nu au acces la vaccinul Pfizer BioNTech pentru care s-au programat şi că urmează sa fie vaccinaţi cu AstraZeneca. Unii au fost anunţaţi cu o zi înainte de data programată pentru vaccinare că sunt reprogramaţi pentru o dată ulterioară, alţii s-au prezentat la data programată în centrul de vaccinare, dar spre uimirea lor li s-a spus că nu pot fi vaccinaţi din cauză că au fost reprogramaţi, fără acordul lor, într-un alt centru de vaccinare. Prin reprogramare au constatat că rapelul este la începutul lunii mai, ceea ce denotă faptul că, deşi erau programaţi pentru vaccinare cu Pfizer BioNTech, vaccinul pe care îl vor primi este AstraZeneca. Din cauza reprogramării, mulţi colegi, membri de sindicat, au renunţat la vaccinare”, arată SDI Arad.
Sindicatul consideră că „salariaţii din învăţământul preuniversitar fac parte dintr-un domeniu prioritar de activitate” şi că „prevenirea şi combaterea riscului de infectare cu virusul SARS-CoV-2 ar trebui să reprezinte o atenţie sporită din partea autorităţilor”.
„Nu putem fi de acord cu acest tratament inechitabil faţă de salariaţii din educaţie, având în vedere gradul mare de risc la care sunt supuşi atât ei, cât şi elevii de la clasele la care predau. Ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă educaţia mai este cu adevărat domeniu prioritar, iar profesia de dascăl mai este respectată de către autorităţi”, se mai menţionează în comunicat.