fbpx

Israel: Sute de cadre didactice stau la coadă pentru a se vaccina anti-COVID

Ambasada statului Israel în România a publicat pe pagina sa de Facebook imagini cu cozi imense la care stau sute de cadre didactice și persoane de peste 50 de ani, pentru a fi vaccinate anti-COVID.

Textul postării:

”Imagini din Israel 📷🇮🇱

Sute de cadre didactice și israelieni cu vârste de peste 50 de ani stau la coadă pentru a se vaccina împotriva #COVID19, în Piața Rabin din Tel Aviv.
Peste 1️⃣0️⃣% din populație a primit deja prima doză, iar Israelul are în continuare cea mai mare rată a vaccinării din lume.

Israel a vaccinat peste un milion de oameni, adică mai mult de 10% din populație, a anunțat, în urmă cu câteva zile, premierul Benjamin Netanyahu, citat de Times of Israel.

Netanyahu a anunțat atingerea acestui prag în timpul vizitei la centrul de imunizare din localitatea cu populație majoritar arabă Umm al-Fahm.

Netanyahu a numit atingerea acestui prag un moment de „o mare emoție.“

Arabii reprezintă aproximativ 20% din populația israeliană și, potrivit sursei citate, au fost relativ reticenți față de adoptarea campaniei de vaccinare, determinându-l pe Netanyahu să lanseze o serie de vizite în localitățile arabe, prima din ultimii ani, în ceea ce este văzut de mulți ca o încercare de a obține puncte electorale, înaintea alegerilor din martie.

Netanyahu a spus că este important pentru el ”ca publicul arab din Israel să se vaccineze rapid”, deoarece „ acest lucru salvează vieți”. El a transmis același mesaj la un centru de vaccinare din Tira, un alt oraș arab, joi.

Până în prezent, campania de vaccinare din Israel a depășit cu mult alte țări, raportat pe cap de locuitor, cu 11,55% din populație imunizată, potrivit statisticilor de pe site-ul web Our World in Data, operat de Universitatea Oxford. Locul al doilea este deținut de Bahrain cu 3,45%, urmat de Marea Britanie cu 1,39% (deși datele acestuia din urmă sunt vechi de câteva zile). SUA se ridică la 0,84%.

Israel se află în prezent la a treia carantină la nivel național pentru a contracara răspândirea virusului. Acesta a raportat mai mult de 426.000 de cazuri și cel puțin 3338 de decese de când a început pandemia.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.