


Directoarea Şcolii Gimnaziale din Dor Mărunt, Mariana Stan, atrage atenția că implementarea orelor remediale în mediul rural întâmpină dificultăți organizatorice și logistice, deși sunt obligatorii și esențiale pentru recuperarea elevilor.
„Învăţătoarele ne-au întrebat: cum facem aceste ore, cum împărţim clasele, unde le ţinem? Mai ales în clasele simultane, e complicat să găseşti formula optimă”, a explicat Stan în cadrul emisiunii „Viitor pentru România” de la Prima News.
Deși orele remediale existau și înainte sub diverse forme, acum sunt reglementate și obligatorii. În același timp, unii părinți percep orele suplimentare ca o povară.
„Uneori părinţii întreabă de ce copilul lor trebuie să mai rămână la şcoală încă două ore. E nevoie să le explicăm clar că aceste activităţi nu sunt pedepse, ci oportunităţi de a recupera diferenţe sau de a consolida cunoştinţele”, a spus Stan, potrivit News.ro.
Comunicarea cu părinții rămâne esențială. „Fără ei nici nu putem desăvârşi actul educaţional”, spune directoarea.
Problemele se adâncesc din cauza lipsei de resurse: săli insuficiente, personal didactic limitat și infrastructură inadecvată.
„Avem nevoie de săli suplimentare şi de sprijin logistic, pentru că altfel riscăm să transformăm o idee bună într-o sursă de frustrare”, a adăugat directoarea.
Astfel, orele remediale, deși necesare pentru reducerea decalajelor educaționale, se lovesc în mediul rural de provocări practice care pot limita eficiența lor.
Bolojan: Comasarea claselor și scăderea numărului de copii duc la o educație mai slabă