Ligia Deca, ministra Educației, afirmă că în procesul de elaborare al noului plan cadru nu poate să apară o încărcare în plus în ceea ce privește efortul școlar depus de elevi.
„Atunci când am mai fost întrebată recent despre planurile cadru, am enunţat nişte principii pe care le-am avut în vedere şi pe care le-am şi prezentat grupurilor de lucru atunci când ne-am întâlnit iniţial, după ce au fost formate, cu coordonatorii acestor grupuri de lucru.
Am rugat, pe de o parte, să existe o aerisire a planurilor cadru şi a programelor şcolare, pentru că este reclamată de multă vreme încărcarea pe care o avem şi faptul că deja elevii petrec foarte multe ore la şcoală. Am spus că, indiferent de variantele care vor rezulta din munca experţilor, nu putem să avem un plan cadru care înseamnă o încărcare suplimentară orară pentru elevi”, a afirmat Ligia Deca, la conferința de presă pe care a susținut-o, luni, la Ministerul Educației.
“O a doua chestiune este legată de personalizarea şi individualizarea planurilor cadru, pentru că vorbim despre liceu, mai ales pentru ultimii doi ani de liceu ne dorim să existe o opţionalitate mai mare pentru ca elevul să se apropie de ruta pe care doreşte să o urmeze şi poate mai departe, fie în zona profesională, fie în învăţământul superior.
Şi un al treilea principiu care ţine de noile planuri cadru pentru învăţământul tehnologic şi tehnologic dual, unde să putem permite acele intrări şi ieşiri multiple cu nivelul de calificare corespunzător pregătirii, tocmai pentru a reda atractivitatea acestei rute. Variantele intermediare care mi-au fost prezentate nu respectau cele trei principii, cumulativ, şi atunci am rugat grupurile de lucru să reanalizeze”, a adăugat Ligia Deca.