Daniel David vrea să schimbe denumirea disciplinei ”Istorie”

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-un interviu acordat publicației Adevărul, că intenționează să schimbe denumirea disciplinei ”Istorie” pentru ciclul liceal.

În interviul citat, David a susținut că disciplina „istorie”, predată acum la liceu sub o formulă generică, va fi reconfigurată și redenumită, pentru că ctualul model, în care istoria națională și cea universală sunt amestecate, reprezintă un experiment eșuat.

Noul titlu, care va fi stabilit împreună cu Academia Română, va fi „Istoria României” sau „Istoria românilor”, a anunțat ministrul.

„Voi readuce istoria denumită așa cum îi ajută pe copii să înțeleagă cum o pot folosi. Adică Istoria României sau Istoria românilor. O să discut cu Academia Română să văd care va fi titlul”, a spus Daniel David.

În luna februarie, în contextul dezbaterilor despre noile planuri-cadru pentru liceu, Daniel David transmitea pe blogul său un mesaj în care explica locul pe care îl vede pentru disciplina Istorie.

”Să mă suspectezi că aș dezavantaja istoria națională în noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, când pentru mine patriotismul și românismul sunt unele din valorile centrale, arată multe despre această suspiciune…și nimic bun! Și nu-mi plac cei care vor să confiște pentru interesul propriu aceste valori. 

În noile proiecte de planuri-cadru de liceu istoria este prinsă foarte bine în trunchiul comun (chiar în comparație cu alte științe la rândul lor clasice), iar apoi, în funcție de specializare, poate beneficia, direct și/sau dacă doresc școala și elevii, de ore în plus. Așadar, pentru istoria națională, luându-se în calcul rolul său, alegerile școlii și ale elevilor există, dar sunt constrânse pentru a asigura minimul necesar. Spun asta pentru că în trunchiul comun am inclus, așa cum se vede clar în propuneri, că demersurile ar trebui să fie focalizate pe istoria națională mai repede (din clasele a IX-a sau a X-a), deoarece așa ajungem la toți elevii, indiferent de filieră (teoretică/vocațională/tehnologică), în timp ce în clasa a XII-a cei care nu sunt la specializarea umanistă nu mai acordă suficient timp istoriei naționale, investind mai mult în materiile de bacalaureat de specialitate. Așadar, istoria națională este tratată mai bine și cu mai multă atenție prin ceea ce propunem acum, iar pentru ca lucrurile să iasă bine sunt în contact cu specialiști din Academia Română pentru a găsi cele mai bune variante finale”, era mesajul de atunci al minstrului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.