fbpx

Cum a arătat prima zi într-o școală din Houston: paravane între copii, măști, viziere, distanță fizică

Prima zi a noului an școlar dintr-o școală din Houston a dezvăluit cum arată noul peisaj școlar în vremea restricțiilor impuse de pandemie.

Pe pagina de Facebook a Houston County School System, au fost postate mai multe fotografii din prima zi a anului nou școlar.

Copiii au fost așteptați de profesori echipați cu măști de protecție sau cu viziere.

La rândul loc, și cei mici au purtat măști, la orele de curs.

Băncile au fost distanțate, iar acolo unde spațiul de lucru este folosit de mai mulți elevi, au fost folosite separatoare de plexiglas transparent.

La fel s-a procedat și în cazul laboratorului de informatică.

Elevii și-au așteptat rândul să intre în clase păstrând distanța fizică. De altfel, pe podelele coridoarelor instituției de învățământ au fost lipite abțibilduri care le indică școlarilor când trebuie să se oprească, astfel încât să păstreze distanța de colegii lor.

Aceeași idee a separării fizice a fost aplicată și la orele de educație fizică. 

Respectarea normelor de siguranță sanitară în școli este o preocupare majoră pentru sistemul de învățământ din SUA, după ce mai multe incidente de contaminare au fost înregistrate, recent, în sistemul de învățământ. 

De exemplu, nouă persoane s-au dovedit pozitive pentru noul coronavirus la liceul din Georgia, care a câștigat atenție națională și, apoi, internațională, după ce a apărut o fotografie cu zeci de elevi înghesuiți pe holuri, anunța, ieri, publicația The Hill.
Directorul liceului North Paulding, Gabe Carmona, a afirmat, într-o scrisoare către părinți, sâmbătă, că cel puțin șase studenți și trei membri ai corpului profesoral, care au fost la școală „cel puțin ceva timp” săptămâna trecută au fost confirmați pozitivi la COVID-19, potrivit unei copii obținute de Atlanta Journal Constitution.

De asemenea,un caz de COVID-19 a fost confirmat într-o școală din SUA, încă din prima zi după ce a fost redeschisă, relata, recent, și The New York Times.

Potrivit sursei citate, la doar câteva ore din prima zi de curs care a avut loc joi, un apel din partea departamentului de sănătate regional a anunțat Greenfield Central Junior High School din Indiana că un elev care circulase prin sălile de cursuri s-a dovedit pozitiv la testul de coronavirus.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.