Corul de copii al Patriahiei a interpretat o melodie pe versurile poetului legionar Radu Gyr, în Catedrala Națională

Sursă foto: tronosjunior.ro

Corul de copii al Patriahiei a interpretat, o melodie pe versurile poetului legionar Radu Gyr, în Catedrala Națională, de Ziua Clerului Militar, pe 30 octombrie.

Versurile interpretate muzical de Corul Tronos Junior sunt din poezia ”Avem o țară”, scrisă de poetul care a fost și comandant legionar.

Înregistrarea video a momentului a fost publicată de Agenția de știri Basilica a Patriarhiei, pe pagina sa de Facebook. 

Paternitatea versurilor a fost semnalată de Vlad Adamescu, unul dintre fondatorii platformei ”Politică la minut”.

”La Catedrala Națională se intonează imnuri legionare, cu biserica plină, inclusiv de copii. Așa pare că înțelege Biserica Ortodoxă democrația în România”, a scris Vlad Adamescu, pe pagina sa de Facebook.

Radu Gyr a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă dreaptă, legionar. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

În timpul Statului Național-Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.

În data de 6 octombrie 1940, defilează alături de grupuri de legionari la parada legionară din București, organizată cu ocazia împlinirii unei luni de la abdicarea lui Carol al II-lea.

În calitate de director general al teatrelor, actorii evrei au fost eliminați din toate teatrele, cu interdicția de a apărea pe scenele teatrelor românești. Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România, urmând directivele legionare, Radu Gyr i-a înlăturat pe artiștii de origine evreiască din teatrele din toată țară. Legionarii de la teatrele din România au persecutat actorii evrei sau cei cu simpatii de stânga, uneori concediindu-i sau refuzând să-i plătească.

Potrivit paginii sale de prezentare, Corul Tronos Junior a fost înființat sub îndrumarea arhidiaconului Mihail Bucă, dirijorul și fondatorul Grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.