fbpx

CNE cere degrevarea totală de norma didactică a directorilor și directorilor adjuncți

Photo created by lookstudio - www.freepik.com

Consiliul Național al elevilor solicită, în documentul de poziție despre noua Lege a educației, degrevarea totală de norma didactică a directorilor și directorilor adjuncți.

CNE argumentează că o astfel de prevedere le-ar permite managerilor școlari să se concentreze asupra problemelor din unitățile de învățământ.

Ce spune CNE, în documentul citat:

Un alt obstacol care stă în calea atingerii unor rezultate performante din punct de vedere managerial este norma didactică de predare care trebuie îndeplinită inclusiv de personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control. Acest fapt contribuie semnificativ la scăderea coerenței actului managerial, întrucât directorul are, pe lângă atribuțiile care îi revin odată cu acest rol, toate îndatoririle pe care le are un cadru didactic (întocmirea planului de lecție, predare, evaluare ș.a). Deși posibilitatea degrevării de norma didactică a managerilor școlari a fost pusă pe agenda publică de multiple ori în ultimii ani, în cele mai multe cazuri autoritățile fiind de acord cu faptul că degrevarea de norma didactică ar fi soluția pentru a crește calitatea managerială, noul proiect de Lege a învățământului preuniversitar nu vine cu o schimbare reală în acest sens, ci lasă doar posibilitatea de degrevare, așa cum rezultă ea din art. 174, alin. (11): „Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control poate fi degrevat total sau parţial de norma didactică”.

Pentru a asigura un management educațional eficient și care să răspundă cu adevărat la nevoile sistemului, Consiliul Național al Elevilor formulează următoarele propuneri și recomandări:

 Degrevarea totală de norma didactică a directorilor și directorilor adjuncți, în așa fel încât aceștia să se poată concentra pe coordonarea activităților școlii;

 Explicitarea atribuțiilor directorului administrativ;

 Introducerea unor sancțiuni pentru directorii care nu urmează programe de formare în domeniul managementului educațional. În actualul text legislativ, se prevede obligativitatea urmării acestora, însă nu se stipulează și sancțiunile care pot fi aplicate;

 Introducerea obligativității ca profesorii care participă la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din instituțiile care activează în domeniul învățământului preuniversitar să urmeze programele de formare în domeniul managerial ale CNFDCD/Corpului Managerilor Educaționali înainte de susținerea concursului public. Această modificare ar asigura profesionalizarea carierei manageriale;

 Creionarea unui „profil al managerului educațional ideal”;

 Organizarea de concurs public, la care să participe, cu statut de observatori, reprezentanți ai elevilor, ai profesorilor și ai părinților, pentru toate funcțiile de conducere din învățământul preuniversitar: director/director adjunct/director administrativ (la nivel școlar), director general/director general adjunct al DJIP/DMBIP, inspector școlar teritorial al birourilor teritoriale ale ANISAC, cât și pentru funcțiile de conducere de la nivelul ANISAC (președinte, respectiv vicepreședinte);

 

 Pentru evitarea oricăror ingerințe poltice la nivelul echipelor manageriale din instituțiile cu activitate în sfera învățământului preuniversitar, propunem ca funcțiile de conducere din aceste instituții (prezentate și în punctul anterior) să fie incompatibilie cu funcția de președinte/vicepreședinte/secretar general/membru al birourilor de conducere ale partidelor politice, la nivel național/județean/local.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.