fbpx

Sunt universitățile private un eșec?

de Alex Vesa, învățător Teach for Romania

De multe ori, atunci când se vorbește despre oportunitatea școlilor private, se aduce în discuție -ca un contraargument- situația universităților private din România.

Dacă privim superficial problema, am putea spune ușor că piața a eșuat în acest domeniu. Însă, dacă privim cu lupa care trebuie, vom observa, în primul rând, că efectele liberalizării învățământului superior în România nu pot fi analizate caeteris paribus – adică nu putem spune că X a dus la Y, deoarece mai sunt implicate și alte variable. Asta deoarece piața serviciilor de învățământ privat este una foarte reglementată. Este o piața în care statul a intervenit foarte mult.

Să începem mai întâi cu stratul birocratic. Din cauza standardizării și a birocrației excesive, universitățile private din România pot exista doar după chipul și asemănarea celor publice: nu pot preda orice materii (deci nu se pot adapta rapid la schimbările din societate), nu pot angaja persoanele dorite pe post de profesori (deoarece profesorii trebuie să îndeplinească condițiile cerute de stat; mulți profesori universitari predau atât în sistemul public, cât și în sistemul privat), nu pot inova.

Deci iată cum deja nu mai vorbim de o liberalizare în adevăratul sens al cuvântului.

Apoi, haideți să analizăm fenomenul ”fabricilor de diplome”. În multe cazuri, pentru a putea aplica pe diverse poziții ale instituțiilor publice, este obligatoriu să ai o diplomă (diferă de la caz la caz tipul de diplomă necesară).  Statul pune focusul pe hârtie, și nu pe competențe și abilități. Iar această cerință duce natural la apariția unor ofertanți pe acest domeniu, care să ajute la îndeplinirea obligațiilor birocratice.

Mai mult, în unele domenii se intervine și în economia privată și se impun astfel de condiții. Voi oferi aici doar un exemplu în acest sens: ”14. Persoana care asigură conducerea operativă a agenției de turism sau a filialei, sucursalei, sediului secundar, reprezentanței acesteia trebuie să fie angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul de evidență a salariaților și să dețină cel puțin unul dintre următoarele documente: certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, diplomă de licență/masterat/doctorat privind absolvirea de cursuri universitare/postuniversitare în domeniul turismului sau brevet de turism specific funcției.

(sursă: http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/anexa-nr.-8.pdf)

                                          

Așadar, nu avem de ce să ne mirăm de faptul că au apărut ”fabrici de diplome”. Este natural, deoarece a fost creată această cerere de diplome.

Să ne uităm și la exemplele de succes din România. De exemplu, Universitatea Alternativă, Entrepreneurship Academy, Maastricht School of Management Romania. Surprinzător sau nu, aceste instituții nu au acreditare de la Ministerul Educației Naționale.

Observăm așadar că acolo unde statul nu a intervenit calitatea educației este, în general, ridicată.

Sursă imagine: http://smic-econ.weebly.com/adam-smith

Și să nu mă înțelegeți greșit, eu nu afirm că orice instituție privată este automat si bună. Dar piața liberă reprezintă singurul mecanism care îi poate identifica eficient pe cei care corespund cerințelor consumatorilor – cei care nu corespund, datorită competiției, vor pierde din cota de piață/nu vor rămâne pe piață.  

Iar spre deosebire de învățământul public, în învățământul privat calitatea educației, structural, tinde să crească. Deoarece în învățământul privat există un interes inexistent în cel public – iar acest interes este profitul (performanța economică în general).

 

Alex Vesa este învățător Teach for Romania la o școală din București, iar anterior a fost implicat într-un start-up cultural.
A absolvit Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul ASE București, iar în prezent urmează un master în „Politici Publice și Integrare Europeană” la SNSPA.
De asemenea, a absolvit Academia de Leadership și Pedagogie – cel mai mare bootcamp educațional din România, în cadrul căruia sunt pregătiți profesori-lideri pentru a rescrie povestea copiilor, familiilor, școlilor și a comunităților cu provocări.
Este organizator al evenimentului TEDxPiataUniriiED.
Articolul a apărut și în publicația Republica și a fost preluat cu acordul autorului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.