fbpx

Cea mai modernă grădiniță din mediul rural a fost deschisă în Bihor

foto: arhivă/Primăria Sânmartin

Cea mai modernă grădiniță publică din mediul rural a fost inaugurată în comuna Sânmartin, județul Bihor, și are un design interior spectaculos. Clădirea a fost construită într-un an și patru luni, după ce primăria a accesat fonduri europene.

110 copii și opt educatoare își desfășoară activitatea la Grădinița cu Program Prelungit „Prietenii Copilăriei”, de la începutul acestui an școlar.

Clădirea are patru săli de grupă, la parter și etaj, fiecare sală fiind dotată cu tablă interactivă smart, videoproiector și instalație de sonorizare. Fiecare grupă are propriul vestiar și grup sanitar cu dușuri. Grădinița dispune, de asemenea, de o sală multifuncțională și spații administrative.

„Special pentru cei mici a fost amenajat și un loc de joacă. Pentru protecția copiilor, au fost montate sisteme de supraveghere video și de alarmare în caz de efracție, precum și un videointerfon. Noua unitate de învățământ dispune de 19 locuri de parcare”, potrivit Primăriei Sânmartin.

Unitatea de învățământ are cele mai moderne dotări, după ce primăria a investit 500.000 euro. Suma a fost asigurată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Într-o altă comună din județul Bihor, la Căbești, prăimăria a investit fonduri din bugetul local și din programe guvernamentale în modernizarea unei școli gimnaziale, inspirându-se din comuna Ciugud, județul Alba. Elevii au table digitale, aici învață să cânte la diverse instrumente, gratuit, iar de anul acesta au cinema în aer liber și un spațiu de joacă nou.

Modernizarea școlii a demarat în urmă cu trei ani, începând cu reabilitarea clădirii și dotarea acesteia cu echipamente digitale de ultimă generație și mobilier. Anul acesta s-a încheiat transformarea curții într-un spațiu atractiv pentru mișcare. Mai mult, lângă școală se află în contrucție o sală de sport și urmează să fie construit și un teren de sport sintetic multifuncțional.

Școală spectaculoasă, într-o comună din Bihor. Primăria: E cea mai modernă din România

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.