Primarul orașului, Femke Halsema, a declarat că explozia a fost un atac țintit împotriva comunității evreiești. “Evreii din Amsterdam se confruntă din ce în ce mai mult cu antisemitismul. Acest lucru este inacceptabil.” a declarat oficialul.
Incidentul s-a produs în această dimineață, într-un cartier din sudul Amsterdamului. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea focului, astfel că pagubele asupra clădirii sunt limitate. Până acum, nu sunt informații despre victime. Poliția investighează imaginile de pe camerele de filmat, în încercarea de a-l identifica pe cel care a provocat explozia.
Atacul vine după ce securitatea din școlile și instituțiile evreiești din Olanda a fost consolidată, ca urmare a atacurilor din ultimele zile asupra sinagogilor din Rotterdam, Olanda și Liège, Belgia.





