fbpx

Antoneta Împușcatu, directoare de școală: Noi nu mai avem cancelarie demult

Antoneta Împușcatu, profesoară de Fizică-Chimie-Biologie și directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din satul I.C. Brătianu, a explicat cum colaborează profesorii, în școala pe care o conduce.

Intervenția sa a avut loc  în cadrul dezbaterii online ”Soluții la îndemâna școlilor pentru pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională”, organizată de Casa Corpului Didactic Galați și Proiectul Merito.

”Noi nu mai avem cancelarie demult. E un hol mare, școala permite acest lucru, de o parte și de cealaltă sunt clasele, noi stăm la o masă în mijloc și aceea reprezintă cancelaria. Copiii trec în pauză, noi suntem acolo, ne văd, suntem oameni ca toți oamenii. Adică nu suntem profesorul de pe un piedestal și ei acolo, jos. Și, atunci, îmi este mai ușor să spun că nu consider că trebuie ca rezultatele acestea să fie trecute mai mult sau numai către profesorul de română și de matematică, adică sunt rezultatele noastre, ale tuturor, și, atunci, în cancelarie, acolo, noi ar trebui să comunicăm și să colaborăm și să ne asumăm toți aceste rezultate și să ne ajutăm în ceea ce înseamnă atingerea acestor competențe”, a declarat profesoara Antoneta Împușcatu.

”Eu ajut întotdeauna profesorul de matematică. Fizica este disciplina la care poți face calcule matematice în orice moment. Colega mea poate să îmi spună: Am ajuns la capitolul X, dacă mă puteți ajuta cu probleme. Eu aduc matematica în contextul fizicii și îmi este mult mai ușor. Colega de limba română se duce către colega de educație socială și spune: Dacă poți, dă-le o situație să facă un text argumentativ pe o anumită temă.

Trebuie să colaborăm. Altfel, nu reușim să avem rezultate toți. Și nu trebuie lăsați în față profesorul de română și cel de matematică, pentru că rezultatele ne aparțin”,  adăugat cadrul didactic.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.