fbpx

Adevărul: Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, dă Bacalaureatul la 42 de ani

Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, susține Bacalaureatul la 42 de ani. Moroșanu a absolvit Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, iar luni dimineaţă a participat la proba scrisă de Limba şi literatura română, fiind printre cei peste 500 de absolvenţi de liceu din judeţ din promoţiile anterioare înscrişi la examenul de bacalaureat, scrie ziarul Adevărul.

„Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învăţat şi sper să fie bine. Mai am miercuri şi joi, la istorie şi geografie. Nu m-am hotărât dacă în eventualitatea în care iau Bacalaureatul voi urma şi o facultate“, a spus Daniel Moroşanu, potrivit sursei citate.

Potrivit ziare.com, Daniel Moroșanu se ocupă de Departamentul de Politici Publice în cadrul filialei județene. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, fiind și șoferul personal al acestuia cât timp Ștefan a fost deputat.

Comunicatul integral al MEC despre desfășurarea primei probe a examenului de Bacalaureat

Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2020)

Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat: Limba și literatura română. Au fost prezenți 134.831 de candidați, în timp ce 3.643 de candidați au absentat. Un singur candidat a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Acesta va susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 6 iulie. 46 de candidați s-au aflat în izolare, iar alți 5 în carantină/spitalizați.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 85 de candidați. Drept consecință, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Subiectele și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Următoarele probe se vor desfășura conform următorului calendar: 

  • marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă
  • miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului
  • joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării

Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.