fbpx

Adevărul despre un exemplu ”istoric” de FAKE NEWS: ”Manualul” de Educație sexuală care nu există

O imagine dintr-un așa-zis ”manual” de Educație sexuală, care ar conține descrieri grafice ale actului sexual, circulă de câțiva ani pe rețelele sociale și este folosită ca argument împotruva introducerii în școli a acestei discipline de studiu. Un utilizator de Facebook a reușit, însă, să demonstreze că această imagine este un exemplu de FAKE NEWS.

Potrivit unei investigații publicate de Scena9 în anul 2019, fotografia respectivă a devenit virală după ce a fost postată de vedeta radio-tv Daniel Buzdugan, pe pagina sa de socializare, încă din anul 2015. 

Sursă imagine: Scena9.ro

În realitate, imaginea face parte dintr-un atlas, nu dintr-un manual școlar, după cum a demonstrat Alex Buiuc, pe pagina sa de Facebook.

Postarea lui Alex Buiuc:

Despre minciuna și ipocrizia în numele moralei

🔐 Am avut acum câteva zile o postare despre atitudinea de ev mediu a parlamentarilor de a bloca în mod practic educaţia sexuală în şcoli. Ştiţi deja povestea: teoretic se va putea face educaţie sexuală de-acum, dar doar la solicitarea părinţilor – practic o formulare legislativă şmecherească ce blochează orice demers făcut acolo unde e cu adevărată nevoie.

🔐 N-a trecut foarte mult și, ca replică la postare, am primit imaginea pe care o vedeți în stânga, cu argumentul că așa e propunerea de manual alternativ – clasa a IV-a, pentru sexologie. Sunt sigur că știți deja imaginea și sunt și mai sigur că ați văzut-o des distribuită zilele acestea ca argument suprem despre cât de inadecvat ar fi modul acesta de educație în școli și cum ne-ar perverti copiii, inocența și morala lor.

🔐 Știam poza de mai demult, e controversa veche de vreo câțiva ani, așa că dacă tot am văzut-o distribuită iarăşi acum, cu atâta sârg, am zis să caut un pic să văd despre ce-i tot acest tămbălău, ce-a fost cu acel manual. Adică avem manual alternativ de acum câțiva ani la o materie care nu se predă încă în școli?!

🔐 Am salvat frumos poza în calculator și am căutat cu Google Images, ca să văd exact unde, pe ce site-uri și în ce context apare – eu aşa ştiu să verific o imagine. Vă sfătuiesc să faceţi la fel şi să vedeţi şi voi unde apare şi cu ce interpretări. Nu mă credeţi pe cuvânt, verificaţi singuri.

🔐 Interpretarea mea simplă pe ce-am văzut este asta: au venit o sumedenie de rezultate, în general de pe site-uri obscure şi cu multe interpretări în primul rând creştineşti. Bineînţeles, scandalizate. Peste tot apărea poza din stânga, imagine care însă nu reda întreaga pagină.

🔐 După mai multe încercări am ajuns, în sfârșit, să văd și imaginea completă. Cea din dreapta. Ei bine, parcă arată a altceva, nu? E vorba de fapt despre un atlas, nu de un manual alternativ. Un atlas pe care îl poți cumpăra copilului tău sau pe care îl poți lăsa deoparte, considerându-l, probabil pe drept cuvânt, inadecvat vârstei.

🔐 Totuşi, ce observ eu acum este că:

🔘Distriburile pozei de acum de pe net vorbesc exclusiv despre faptul că e vorba de un manual alternativ avizat de Minister;
🔘Dacă e vorba de manual, atunci distribuirile spun că aşa se va face educaţia. De multe ori apare în acest context şi o referire la credinţă, la puritatea copiilor;
🔘Nicăieri nu apare imaginea completă sau menţiunea corectă că e vorba de un atlas. Argumentaţia are nevoie să spună că e vorba de manual.
🔘De ce se exagerează, de ce se minte prin omisiune mai ales în numele credinței? Unde am mai văzut noi asta, de curând? Cred că la referendumul picat al Coaliției, nu?

🔐 Iar dacă tot am căutat poza, am mai găsit câteva informații interesante despre cum fac acum copii din România educația sexuală, în absența ei din școli: un studiu din 2016 și unul refăcut în 2020 spun același lucru – o treime dintre consumatorii pornografiei online din România sunt minori. Mai mult, un sfert dintre aceștia (aproximativ 10% din totalul utilizatorilor deci, cam 90.000/lunar) au sub 10 ani. Deci educație sexuală pentru copii se face în România, numai că nu în școală și nici de către părinți. Restul, analizați voi.

news news news