fbpx

Ce ați vrea să se spună în manualele de istorie de peste 50, 100, 200 de ani, despre deciziile pe care le luăm astăzi?

de Marcel Bartic, profesor de istorie, director Little London International Academy

V-ați gândit vreodată cum ați vrea să-și amintească generațiile următoare de noi? Ce ați vrea să se spună în manualele de istorie de peste cincizeci, o sută, două sute de ani, despre deciziile pe care le luăm astăzi?

Credeți că suntem capabili să oferim un proiect de țară de care copiii, nepoții și strănepoții noștri să-și amintească cu respect și recunoștință? Sunt întrebări care, astăzi, la 161 de ani de la Unirea Principatelor, ne oferă un bun prilej de reflecție.

Cei care au făcut Unirea au lăsat în urmă realizări de care puteam fi mândri. Au avut curajul și determinarea ca, în contextul zbuciumat al unei epoci marcate de războaie și interesele marilor imperii multinaționale, să pună bazele statului român modern. Dintre etapele care au marcat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, poate cu cel mai pronunțat caracter didactic pentru noi astăzi, este cea în care Marile Puteri încuviințează, prin Convenția de la Paris din 1858, unirea Moldovei cu Țara Românească. Dar nu o unire deplină, cum și-ar fi dorit-o românii, ci o simplă unire legislativă.

Statul nou format urma să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei și trebuia să existe câte un domnitor în fiecare principat. Dacă astăzi statul poartă numele de România se datorează exclusiv curajului și determinării cu care unioniștii au acționat la 1859. Pe 5 ianuarie l-au ales ca domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza. Pe 24 ianuarie au făcut același lucru și la București. Acțiunea românilor a luat prin surprindere Marile Puteri care au reacționat vehement invocând încălcarea Convenției din 1858. Care spunea limpede: doi domnitori. Unul în Moldova. Altul în Țara Românească. Da, au zis ai noștri. Dar nu scrie nicăieri că trebuie să fie persoane diferite…

Marile Puteri au fost puse astfel în fața faptului împlinit. Lua naștere statul român modern, temelie pentru reformele pe care Cuza avea să le înfăptuiască mai târziu: reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești, învățământ primar gratuit și obligatoriu, adoptarea Codurilor Civil și Penal etc.

Ce să le mai spunem copiilor noștri despre mica noastră poveste? Că nu e suficient să știe istorie. Ci să facă istorie. Să aibă curajul de a schimba lumea în care trăim într-una mai bună.

Ca perioada istorică pe care o traversăm să nu rămână o simplă paranteză în viitoarele manuale de istorie ci un moment care să puncteze ancorarea societății românești de valorile democrației, toleranței și solidarității. Să lase o moștenire cu care generațiile viitoare sa se mândrească. Aidoma înaintașilor nostri de la 1859.