fbpx

22 august 1989: A fost dovedită existența primului inel complet al planetei Neptun

Foto credit: Voyager 2 wide-angle camera.

În 1989, pe 22 august, a fost fotografiat primul inel complet al lui Neptun. Fotografia a fost realizată de pe nava spațială Voyager 2 de la o distanță de aproximativ 17,000 de mile.

Neptun este a opta planeta de la Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens.

planeta neptun

Foto credit: wikipedia

Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului.
Simbolul astronomic al lui Neptun este , o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.

Inelele lui Neptun constau în principal din cinci inele principale descoperite în 1989 de către nava spațiala Voyager 2. După densitatea lor, sunt comparabile cu porțiuni mai puțin dense ale inelelor principale ale planetei Saturn, cum ar fi inelul C și diviziunea Cassini.

schema inelelor lui neptun

Foto credit: wikipedia 

Inelele lui Neptun sunt numite după astronomi care au depus o muncă importantă în studiul acestei planete: Johann Gottfried Galle, Urbain Le Verrier, William Lassell, François Arago și John Couch Adams.
Neptun are, de asemenea, un inel subțire fără nume, care coincide cu orbita satelitului planetei, Galatea. Alți trei sateliți a căror rotație în jurul planetei are loc și printre inele sunt Naiada, Thalassa și Despina.

Citește și:

https://www.educatieprivata.ro/21-august-1973-se-naste-sergey-brin-cofondatorul-google/

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.