


de col. (r) dr. ing MARIAN STAȘ, MPA, consultant în educație
Zăpada kaki-mediocră din poarta Colegiilor Naționale Militare,
sau cum te pui stupid de-a curmezișul unui proces educațional istoric.
D.G.M.R.U., în contra bunului-simț. Și Armatei României. Și Patriei
Cum e cu zăpada din poarta unității voiam să vă spun la sfârșit, dar v-o spun acum, la început, ca să pricepeți cheia de fond a textului meu și să-l citiți ca atare. Partea nasoală rău de tot e că pare că și acum e (aproape) ca și atunci, adică, în preliminariile aderării României la NATO, când colonei și generali românești ulterior deveniți penali, da-da, ca Zisu (de pildă, unii dintre ei numiți aici¹ cu numele și prenumele lor, cum ar veni condamnați cu suspendare în dezonorantul dosar “Case pentru generali”) țineau perfid-pervers, apăsată la blană, pedala frânei aderării noastre la Alianța Nord-Atlantică, pe față mimînd adeziunea lor nețărmurită la valorile NATO, iar pe la spate mânărind golănește pe invers. Cum? Uite-așa, de exemplu – speță trăită de mine în priză directă, (și câte alele or mai fi fost, tot de felul ăsta!…), verbatim, anii de grație 1994-1995-1996:
Eu. Domnule general, echipa BILC² intenționează să trimită cât de repede posibil un expert, care să lucreze cu profesori de engleză din instituțiile militare de învățământ, pe standardul NATO STANAG-6001³, în pregătirea unui seminar internațional pe care ar urma să-l găzduim noi. Vă propun să fiți de acord și să aprobați activit…
Generalul, ulterior penal, condamnat cu suspendare. Băăă, căpitane, las-o așa cum a căzut, dă-i în mă-sa cu STANAGU’ lor cu tot!… N-o facem, c-așa zic eu!… Zi-le că e furtună afară, condițiile meteo nu permit… zi-le că zăpada e adunată nămeți în poarta unității!… Ne pare rău, n-aveți cum să intrați!… Și să mai știi ceva, căpitane: tu ești căpitan, eu sunt general – cărțile sunt la mine în mână acum, ai înțeles?!…
V-ați prins cum e cu zăpada din poarta unității? Ok.
Mutatis mutandis, la fel e și acum, în speța noastră la zi. Adicătelea, de-a-ndoaselea⁴, fix pe invers față de însuși interesul strategic al Armatei României, anume acela de a-și pregăti, prin Educație de secol XXI, resursa umană strategică menită să execute, zece-douăzeci de ani în viitor, misiuni strategice de secol XXI.
În loc de de-a-ndoaselea, merge și de-a-n boulea⁵– adică prostește, în mod stupid. Atât știu ei, atât pot ei, atât fac ei… Vai, sufletele lor triste!…
Și acum, povestea adevărată, la zi. Legați-vă centurile de sguranță, că decolăm vertical!… 😉

Zice așa ministrul Daniel David:
Dragi oameni ai educației,
Am semnat astăzi ordinul de ministru privind înființarea Programului Național pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional.
Avem acum două variante de planuri-cadru pentru liceu!
Varianta standard⁷, aprobată recent, a parcurs un proces lung de consultare și dezbateri (câteva săptămâni: 31 ianuarie – 6 martie 2025), lăsând în mod deliberat o astfel de perioadă lungă pentru a ne asigura că vocea tuturor este ascultată. A rezultat în final o variantă care, față de versiunea aflată în vigoare și față de cea pusă în consultare/dezbatere, include următoarele modificări derivate din consultare/dezbatere:
(1) accentuează mai bine profilul/specializarea;
(2) aduce un modul de cultură națională (readucând gramatica la acest nivel și istoria românilor/României și geografia României ca discipline);
(3) asigură un echilibru mai bun între discipline pentru a forma cele opt competențe-cheie;
(4) regândește oferta școlii (care trebuie să includă obligatoriu câteva discipline relevante) și
(5) descentralizează mai mult decizia la nivelul școlii/elevului.
Sigur că unii colegi ar fi dorit mai multe ore pentru disciplinele proprii, dar, așa cum am spus, era important să avem un echilibru pentru a forma toate cele opt (8) competențe-cheie, prin prisma noii viziuni expuse mai sus. Pentru a putea înțelege însă noua viziune este nevoie aici de un mindset nou, prin care să pricepem că descentralizarea la decizia elevilor/școlii nu înseamnă eliminare de ore – acolo unde se dorește, orele în plus pot fi obținute din curriculum flexibil, printr-un act educațional de calitate, care să convingă elevii și școala!
Cei care ar fi dorit, totuși, să se pună accentul pe alte aspecte au acum, prin semnarea ordinului de ministru privind înființarea Programului Național pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învățământul liceal, varianta unei personalizări la nivel de unitate școlară.
Îi încurajez să o folosească!
Varianta pentru pilotare⁸ permite:
Întrebare: Cât de … și de … și de … și de … și de … trebuie să fii ca să cenzurezi tu, doar pentru că așa vrea pana ta mediocră, dreptul inalienabil al oricărui liceu care simte că știe, că vrea și că poate – cum e cazul cel puțin al unui colegiu național militar – de a-și pune la lucru forța, curajul, competența și viziunea pentru a-și proiecta un plan-cadru propriu, care să ofere copiilor săi flexibilitate și autonomie curriculară mai mari, personalizare și diferențiere a parcursului educational, și conectarea școlii la parteneri externi, cum ar fi, de pildă, expertiză militară de vârf din academiile categoriilor de forțe, ori din armate partenere ale țărilor membre NATO?!…
Răspuns corect. Zăpadă-nămeți în poarta unității!…

Întâlnire gândită politic, adică destinată finalizării cu decizia decidentului politic, recte ministrul Apărării Naționale: DA, colegiile naționale militare intră în Programul Național de pilotare curriculară sistemică, aprobat, la nivelul întregului sistem educațional public din România, prin OMEC 4444 / 01.07.2025!…
Scrie așa dna deputat Corina Atanasiu, membră în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților:
Astăzi am avut o discuție de peste o oră la Ministerul Apărării Naționale, alături de Marian Staș, cu șeful Direcției Generale Management Resurse Umane – un general cu trei stele, delegat direct de ministru pentru această întâlnire. A fost prezent și șeful de cabinet al ministrului Ionuț Moșteanu.
Obiectivul? Intrarea celor 5 colegii naționale militare în programul național de pilotare curriculară. Și se pare că exact asta urmează să se întâmple: un subproiect de pilotare curriculară… de șapte stele.
Pentru Marian Staș, întâlnirea a avut și o dimensiune personală – în perioada 1994–2001 a lucrat chiar în Direcția MRU din Ministerul Apărării.
Pas cu pas, schimbăm lucrurile. Școală cu școală.
Rezultat?
Din 30 iulie și până acum, aveam să realizăm amândoi, brutal, cum generalul cu trei stele și-a bătut joc de noi pe față, pierzîndu-ne cinic timpul și lăsându-ne să argumentăm, cu bună-credință, dar la pereți, de ce proiectul merită big time, pentru ca ulterior, pas cu pas, să-i pună tălpi după tălpi, până la… interzicerea accesului colegiilor naționale militare la un proces infinit mai amplu decât căciula lui!… De parcă noi am fi venit acolo să-i cerem lui voie, să ne lase el să facem ce avem de făcut (haaaideți, dom’ general, lăsați-ne șiii pe noooi, vă rugăăăm!… Ooooo, Paaașăăă, cât de darnic ești!… – apud G. Coșbuc), și nu ca el să ia act de decizia politică a ministrului și să o execute – decizie inițial favorabilă, comunicată explicit între miniștrii Apărării și al Educației, că de-aia inițiaserăm noi întâlnirea la vârf de la minister, nu ca să cerem voie de la o structură cu atribuții de execuție, nu de decizie.

Zice așa Cristina Cileacu, profesionistă incontestabilă în materie de securitate și relații internaționale:
Educația este un drept, dar și prima linie de apărare a securității naționale. Când membrii unei societăţi sunt capabili să se înţeleagă unii pe alţii, atunci diviziunea dispare. O naţiune educată este imună la ameninţări, dezinformări şi este pregătită să ia decizii bune pentru viitorul ei. Marian Staş este absolvent al Şcolii Harvard Kennedy, expert în educaţie. Discutăm împreună despre educaţia României, care poate fi şi ea de secol XXI.

Zice col. Florin Șperlea.
Bine v-am regăsit la o nouă ediție a podcastului Observatorul Militar! Astăzi îmi face plăcere să îl găzduiesc în studioul multimedia al Observatorului Militar pe un expert în educație, pe care îl prețuiesc tare mult. Îl știu de foarte multă vreme. Marian Staș este numele lui – ofițer în rezervă, cu studii serioase la Harvard și care și-a propus în mai multe rânduri să schimbe chipul învățământului românesc prin proiecte de pilotare despre care vom vorbi. Cel mai recent este și subiectul nostru de astăzi, pentru că e un proiect care se adresează inclusiv colegilor naționale militare. Bine ați venit, domnule Staș!

Scrie așa col. Florin Șperlea:
România merge īnainte prin cei care visează, fac, vor să schimbe.
Și când se alătură și cei care pot, e posibil să se împlinească ceea ce primii visează.
Pentru mine, Marian Staș e un visător. Si un om care vede mai departe de 30 de ani. Cu folos, sunt convins, pentru România.
Un dialog cu el e o bucurie!



Zice așa Ministerul Educației Naționale:
Cui se adresează acest program?
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David: „Facem un pas important în zona de descentralizare în învățământul preuniversitar și sper să avem cât mai mulți directori care să-și dorească să facă pasul acesta, testând inovații educaționale și noi modele curriculare. Avem planuri-cadru noi deja aprobate, însă dăm școlilor posibilitatea să inoveze și să flexibilizeze mai mult oferta proprie, fiind parte din acest program. Avem nevoie să intrăm în logica „școlii pentru copii”, iar această pilotare este una dintre modalitățile prin care putem 1) să dăm sens real școlii, printr-o arhitectură curriculară care să răspundă particularităților copiilor pe care îi are și 2) să avem școli adaptate lumii acesteia, prin flexibilitatea pe care o poate oferi această pilotare.”
Obiectivele programului:
Durata minimă a pilotării: 5 ani.
Termen limită de înscriere: 15 ianuarie 2026
Toate propunerile trebuie să respecte drepturile elevilor înmatriculați în respectivele unități-pilot, stabilite prin ROFUIP și Statutul elevului: accesul la educație, evaluare, transfer, participare la evaluări și examene naționale.
Informații privind Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, confesional, particular și confesional sunt disponibile aici: https://www.edu.ro/pilotare_planuri_cadru_liceu
În ziua următoare, echipa M.E.C. creează și o pagină FB¹³, pentru cei interesați, intitulată Grup de lucru – PILOTAREA PLANURILOR-CADRU în învățământul liceal



Oana Dimofte. Ești un om foarte răbdător, Marian. Ai așteptat 15 ani ca să vezi cum încep să se rotească mecanismele către transformarea liceelor?
Marian Staș. Nu am așteptat, ci am făcut lucruri.

Ca urmare a adresei nr. …/18.11.2025 vă raportăm că suntem de acord să inițiem demersurile legale pentru a putea implementa la nivelul instituției programul Școală-pilot, în conformitate cu OMEC 4444/2025.
Vă raportăm argumentele:
Citirăți tot? Pe îndelete? I-auzi, ia, ce zic cei de la Breaza:
A fi în pas cu Educația secolului al XXI-lea este o necesitate care continuă tradiția interbelică în care colegiile militare erau în sincronie cu toate elementele înnoitoare de curriculum din Europa vremii, fiind vârf de lance în proiectarea şi implementarea de curriculum, precum şi creatoare de paradigme pedagogice
Și, încă:
Oportunitatea acestui demers ne conduce spre un traseu educațional distinct pentru colegiile naționale militare în diversitatea liceelor din România, în acord cu vocația de a servi Armata României.
Tradiție interbelică… sincronie cu Școala înnoitoare din Europa vremii.. vârf de lance în proiectarea curriculară… creatori de paradigme pedagogice… vocația de a servi Armata României…
Frumos, nu?!… Tare, sau ce?!…
Direcția generală management resurse umane a analizat, potrivit domeniilor de competență, solicitarea menționată la referință și vă transmitem următoarele.
În anul 2025, au fost elaborate noile planuri-cadru, care au reieșit în urma unor consultări extinse cu profesori, elevi și experți în domeniu atât din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Apărării Naționale, cât și din afara acestora, planuri în care se păstrează un echilibru între continuitate și noutate. Totodată, pentru realizarea noilor planuri-cadru s-au avut în vedere obiectivele și direcțiile de acțiune, specifice învățământului liceal, stabilite prin Concepția modernizării și dezvoltării învățământului militar în perioada 2021-2026 și în perspectivă până în anal 2030.
Statutul de școală-pilot presupune printre altele și elaborarea altor planuri—cadru, fapt ce ar compromite noile planuri recent aprobate, precum și obiectivele/direcțiile de acțiune stabilite prin Concepție.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 4575/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea și funțfionarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot, propunerea de pilotare a intervenției educaționale include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitatile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluari naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă, pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia, analiză inexistentă la momentul actual.
Totuși, susținem demersul implementării la nivelul colegiilor naționale militate a unor programe școlare specializate prin care absolvenții colegiilor militare să dobândească atitudini moral-civice de patriotism, în vederea îmbunătățirii atât a nivelului cunoașterii valorilor istorice și a tradițiilor militare, cât și a nivelului de educație militară. Aceste programe școlare pot fi integrate în cadrul disciplinelor Pregătire militară și Dezvoltare personală și consiliere în carieră din cuprinsul noilor planuri-cadru.
Adicătelea, cu toate vorbele, după abureala limbii de lemn de la început, vine paragraful al treilea, cel esențial, ce pune cruce poveștii:
Statutul de școală-pilot presupune printre altele și elaborarea altor planuri—cadru, fapt ce ar COMPROMITE noile planuri recent aprobate, precum și obiectivele/direcțiile de acțiune stabilite prin Concepție.
Repetitio mater studiorum. Așadar, în fapt, agenda ascunsă a noastră, a nărozilor ăstora care, cu sistemă strategică, tot împingem procesul către adoptarea, de către colegiile naționale militare, a unor planuri-cadru croite în parametrii viitorului și nu ai trecutului, e să… COMPROMITEM ce s-a făcit deja, nu să facem de o mie de ori mai bine. V-ați prins?

Dragi de-ge-me-re-u-iști, vouă chiar v-a luat Dumnezeu mințile de-a binelea când ați scris, negru pe alb, că liceele astea militare minunate, dacă îndrăznesc să facă alte feluri de planuri-cadru (între noi fie vorba: vă dau eu în scris că vor face planuri-cadru de o mie de ori mai tari decât ale voastre!…), COM-PRO-MIT ce-ați scris voi acolo, în Concepțiile voastre?!… Să zicem (benefit of doubt!…), că, poate, nu știți ce înseamnă, totuși, verbul cu pricina. Ia uitați aici, dragilor, ce zice dexonline.ro că înseamnă a compromite:

Adică, știți voi dinainte – triștii lumii, care plecați din start de la prezumția de incompetență și vinovăție a singurilor profesioniști adevărați din această Conversație, anume, Oamenii Școlii de la firul ierbii – că exercițiul de leadership excepțional, EX-CEP-ȚIO-NAL, al colegiilor naționale militare de a-și croi planuri-cadru proprii, în cheie #OMEC_4444-2025, este menit apriori să… PIARDĂ BUNA REPUTAȚIEEE!… și să … DISCREDITEZEEE!… și să … PRICINUIASCĂ RĂĂĂU!… obiectivelor Concepției voastre, orice minunile lumii ar conține ea de concepție?!… Voi vă auziți ce spuneți? Și nu vă e jenă / rușine tare rău de tot, să scrieți așa ceva?!…
Mai bine puneți mâna pe lopată și dați naibii deoparte zăpada lipsei de bună-credință, pe care ați trântit-o aiurea pe Calea Colegiilor Național Militare de a deveni repere naionale în aterie de planuri-cadru de secol XXI.
Haideți, că, dacă vreți pe bune, puteți fără probleme!…
În 24 noiembrie 2025, aici, am scris așa:
Dragi Colegii Naționale,
Legământul vostru sacru cu Patria este acesta:
Începând cu anul școlar 2026-2027, FIECARE DINTRE VOI deveniți parte din Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional, în conformitate cu prevederile O.M.E.C. nr. 4444 / 01.07.2025¹.
Pentru împlinirea acestui legământ sacru al vostru cu Patria, până la 15 ianuarie 2026 veți proiecta și transmite planurile-cadru proiectate de voi Comisiei naționale de coordonare a Programului de pilotare sistemică, pe adresa de email [email protected], în conformitate cu PROCEDURA OPERAȚIONALĂ ȘI CALENDARUL pentru înscrierea și selecția unităților de învățământ participante la Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, confesional, particular și confesional, publicate de Ministerul Educației Naționale în 5 noiembrie 2025².
[…]
De ce acest legământ sacru al vostru cu Patria?
Simplu: ca să vă meritați numele.
Să fiți forme cu fond, și nu forme fără fond.
Centenare⁴ sau nu – ba, dimpotrivă, însutit-înmiit dacă sunteți centenare!… -, de zeci-sute de ani ați școlit, școliți și veți școli elita Țării ăsteia. Doar de-o pildă, cei pe care vă interesează chestiunea, mergeți în holul mare de la “Sava”, în București, și citiți pe plăcile de marumură de acolo absolvenții acelei școli, de-a lungul ființării sale. Și tot așa, peste tot acolo unde vă împliniți menirea, în țară.
Colegiile Naționale MILITARE?!… Oho, și cum, încă!… Pe voi, cu atât mai mult vă leagă sacru de acest proiect jurământul vostru de onoare, pe care l-ați depus când ați ales să serviți Patria, și vă conjură cu atât mai abitir, să fiți / deveniți port-drapel al schimbării paradigmei Educației în România, dând Școlii planuri-cadru cum n-am mai văzut până acum, îndrăznețe, puternice, vizionare, curajoase, utile, eficiente – indiferent de cât vai-sufletele-lor-mărunt-meschine pot fi unii din cei care, chiar cu stele pe epoleți, vremelnic, vă gestionează birocratic, mediocri din cap până-n picioare!… Luați, în schimb, în locul acestor figuri triste, exemplele excepționale de caracter, viziune, curaj și înțelepciune ale șefului Statului Major al Apărării și locțiiorului acestuia, care susțin onest proiectul vostru și continuați să lucrați la noile planurile-cadru, pentru a vă merita și onora statulul de lideri autentici ai învățământului preuniversitar românesc.
Dragi Colegii Centenare, toate, TOATE sunteți obligate să dați proba credinței voastre față de Patrie acum, ACUM – nu mâine, nu poimâine, nu răspoimâine, nu poimarți. ACUM; până în 15 ianuarie 2026, când – în loc să vă aliniați, cuminți, ascultătoare, conformiste, întru aplicarea planurilor-cadru convenționale, cam de 7-7,50 așa, făcute de establishment – aveți a vă aduce, multe câte sunteți, contribuția voastră potențial colosală la materializarea acestei clipe astrale, a acestui excepțional punct de inflexiune de politici publice (tipping point), pregătind cele mai tari planuri-cadru alternative și devenind, deopotrivă, exemple de curaj, integritate și asumare pentru restul liceelor din România.
Tmpul va proba.
Gând bun, cu prețuire și spor maxim tuturor!
Sărbători fericite!
La Mulți Ani, pentru 2026!
_______________________________________________
3 https://natobilc.org/stanag-6001/
4 https://dexonline.ro/intrare/de-a-ndoaselea/85429
5 https://dexonline.ro/definitie/de-a-n%20boulea/516647
6 https://www.edu.ro/press_rel_75_2025
7 https://edu.ro/OMEC_4350_2025_planuri_cadru_liceu_frecventa_zi
8 https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2025/Anexa_1_OMEC_4444_2025.pdf
9 https://www.facebook.com/profile/100000239514415/search/?q=corina%20atanasiu
11 https://www.youtube.com/watch?v=X67Tq_LOGwc&list=PLEsJftsPHH9KAf2AOBeESjLQC80EFzbC3&index=9&t=1935s
12 https://www.facebook.com/photo?fbid=1255781349919901&set=a.248573397307373
13 https://www.facebook.com/groups/1929515377605323
14 https://www.youtube.com/watch?v=-FeO4JSleAw
15 https://carturesti.ro/carte/educatie-si-securitate-nationala-245194
16 https://www.educatieprivata.ro/legamantul-sacru-al-colegiilor-nationale-cu-patria/
Prin urmare, de acord, schimbăm tot dar nu modificăm nimic. Pentru că am compromite ceea ce a fost până acum, și care, nu-i așa?, a fost bun! Bravos națiune, halal să-ți fie…