Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM, afirmă că aplicația TikTok prezintă probleme, inclusiv din sfera de siguranță națională.
În cadrul emisiunii Interviurile Digi FM, el le-a recomandat românilor să.nu își instaleze această aplicație.
„Le recomand tuturor românilor să nu își instaleze TikTok. Există dovezi clare că acea aplicație folosește datele într-un mod negativ”, a spus vicepreședintele ANCOM.
„Tik Tok este o problemă de siguranță națională. Este o aplicație nu doar nocivă, dar mai mult de atât, există dovezi tehnice că datele se duc și sunt folosite în niște servere de alte guverne. În România, pe acest subiect au existat niște recomandări foarte clare cu privire la folosirea acestei aplicații”, a adăugat oficialul.
„Avem nevoie de curaj si mai mult decât orice argument tehnic, vă spun ca tată, că platformele sociale s-au transformat într-o mare de content aproape imposibil de manageriat. Și nu doar Tik Tok-ul. În condițiile în care eu ca tată îmi deschid o aplicatie, în condițiile în care eu nu am o lege, știu că este în discuție cea cu privire la consimțământ și salut această initiațivă legislativă a fostei mele colege Nicoleta Pauliuc, trebuie să ai o vârstă în condițiile în care contentul arată cum arată, adică un copil care are dexteritatea de a face absolut orice pe internet are parte de content sexual foarte explicit pe orice platformă, nu mai vorbesc de limbajul explicit”, a mai spus oficialul.