fbpx

Val de mobilizare a tinerilor ruși pe Tik Tok. Liceele din Moscova, redeschise în ajunul protestelor pro-Navalnîi

Primarul din Moscova, Serghei Sobyanin, a anunțat joi că toate liceele, atelierele după școală și cluburile pentru copii vor relua participarea la ore față în față, chiar în ajunul protestelor anunțate în sprijinul opozantului Alexei Navalnîi.

Potrivit Moscow Times, Sobyanin a ridicat restricțiile impuse asupra tinerilor din Moscova, pentru a limita răspândirea Covid-19, menținând în același timp măsurile de lucru de la domiciliu și restricțiile de deplasare pentru adulți și vârstnici.

Între timp, tinerii ruși au inundat TikTok cu apeluri la mitinguri în sprijinul liderului opoziției, Alexei Navalnîi, în acest weekend, determinând instituțiile responsabile cu cenzura să-i îndemne pe administratorii popularei aplicații să le elimine de pe platformă.

Utilizatorii ruși de TikTok s-au filmat îmbrăcându-se și pregătindu-se pentru protest, mulți spunând că sunt pregătiți să fie reținuți de autorități. Alții au scos portretul lui Putin de pe pereții sălilor de clasă și ale holurilor școlii și l-au înlocuit cu fotografia lui Navalnîi.

Videoclipurile postate cu hashtagurile „Free Navalnîi” și „Jan. 23 ”au obținut peste 50 de milioane de vizualizări combinate.

Roskomnadzor, autoritatea federală pentru supravegherea presei și a mediului digital, a cerut TikTok să blocheze videoclipurile, avertizând că incitarea minorilor la participarea la mitinguri neautorizate este ilegală în conformitate cu legislația rusă.

Roskomnadzor a apelat, de asemenea, la alte rețele sociale și site-uri web, în special la VKontakte, popularul rival al Facebook din Rusia, „pentru a preveni difuzarea informațiilor ilegale care implică apeluri ca minorii să participe la mitinguri ilegale”

Navalnîi a cerut populației să participe la proteste la nivel național, împotriva lui Vladimir Putin. Activistul a fost închis săptămâna aceasta după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde fusese internat, după ce a fost otrăvit.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.