fbpx

Voiculescu cere să nu fie ridicate restricțiile în Capitală: ”Ar pune în pericol deschiderea școlilor”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis o scrisoare către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în care solicită menținerea restricțiilor în București, subliniind că, în contextul național și european, „măsurile de relaxare constituie un risc major ce ar putea duce la apariția unui nou val de infecții”, mai ales că a fost confirmat un caz cu o tulpină mai contagioasă de COVID, chiar în apropierea Capitalei, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale.

Vlad Voiculescu subliniază că orice alte măsuri de relaxare luate în paralel riscă să pună în pericol redeschiderea școlilor în București, potrivit surselor citate.

Comitetul pentru Situații de Urgență din București s-a întrunit vineri, de la ora 13:00, pentru a aproba ridicarea unor restricții ce vizează Capitala. Decizia vine după ce incidența COVID-19 în București a scăzut sub 3 cazuri la mie. 

Prefectul Bucureştiului, Traian Berbeceanu, a declarat, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că la sfârşitul acestei săptămâni ar putea fi convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti, care să ia în discuţie adoptarea unei hotărâri prin care să fie relaxate măsurile sanitare în Capitală.

„Reglementările în vigoare prevăd că, într-un interval de 48 de ore vom monitoriza indicele de incidență și, în situația fericită, pe care ne-o dorim și noi, în care incidența și mâine, și poimâine va fi sub 3 la mie, poimâine vom convoca Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și vom propune adoptarea unei hotărâri prin care să relaxăm o parte dintre măsurile aflate în vigoare”, a declarat Traian Berbeceanu miercuri seară la Digi24. 

Prefectul Capitalei a anunțat miercuri că, dacă scăderea ratei infectărilor în București se va menține sub 3 la mia de locuitori, va redeschide restaurantele și barurile la interior, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc, în limita a 30% din locuri.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.