fbpx

USR: Un autobuz plin cu PSD-iști face turul școlilor. Ce-i pot învăța PSD-iștii pe copiii din România?

USR publică, pe pagina sa de Facebook, un videoclip în care ironizează greșelile de exprimare ale unor reprezentanți ai PSD, în contextul în care un autobuz al acestei formațiuni politice se află în campanie prin școlile din țară.

”Un autobuz plin cu PSD-iști face turul școlilor din țară ca să dea „meditații gratuite” copiilor români. 😨 Priviți acest video și spuneți-ne că nu sunteți îngrijorați în legătură cu ce ar putea învăța elevii de la ei”, afirmă USR.

Săptămâna trecută, senatorul USR Ștefan Pălărie a acuzat PSD că face propagandă electorală ”mascată și împăturită” într-un program denumit Caravana Educației.

Parlamentarul afirmă că TSD, organizația de tineret a social-democraților, încearcă să facă racolări prin intermediul acestui program.

Ce spune Pălărie:

Iz de propagandă electorală, marca PSD, mascată și împăturită într-o “caravană a educației” branduită agresiv cu numele și sigla partidului.

Materialele distribuite elevilor din cele 17 județe prin care a trecut autocarul rușinii îi direcționează către site-ul https://caravanaeducatiei.ro/, unde le este pus la dispoziție și un formular de înscriere în TSD.

Sună a încălcare a Legii educației naționale care interzice în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale activităţile de natură politică. USR PLUS pentru Educație a cerut explicații Ministerului Educației și urmărește îndeaproape măsurile luate în acest sens.
Politica nu are ce căuta în educație. Avem deja inspectori și directori numiți din pix. Hai să lăsăm elevii în pace!

Cum se prezintă Caravana Educației, pe pagina sa de internet:

Noi, Tineretul Social Democrat, ne-am propus inițierea unui proiect național desfășurat sub forma unei caravane prin care dorim să mergem la “firul ierbii”, la cei care au cea mai mare nevoie de noi: copii din mediu rural si urban mic aflați în pragul primului examen serios: evaluarea națională.

  Prin implementarea acestui proiect, TSD nu dorește să se substituie sistemului de învățământ românesc, ci dorește să ofere un ajutor suplimentar tuturor acelora care apreciaza că au nevoie pentru promovarea evaluării naționale. Succesul acestui demers va fi meritul total al elevului, părinților, profesorilor și întregului sistemul de învățământ pe care l-au urmat în cei 8 ani. Inițiativa TSD dorește să se alăture eforturilor deja existente și inițiativelor similare de la nivel guvernamental și asociativ ONG.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.