fbpx

Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei

București - Sector 4

Prezentare

Creat de specialişti în învăţământul preşcolar şi adaptat în permanenţă nevoilor fiecărui copil, conceptul educaţional propus de Grădiniţa Prietenii Mei pune accent pe aspecte esenţiale în dezvoltarea copiilor precum triada copil-familie-educator, valorificarea aptitudinilor celor mici, extinderea orizonturilor creative şi interacţiunea cu o multitudine de domenii educaţionale, culturale şi artistice.

gradinta prietenii mei

Joaca inteligentă reprezintă metoda prin care dascălii reuşesc să stimuleze curiozitatea şi dorinţa copiilor de a învăţa. Prioritatea este creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor preşcolari prin crearea unui mediu în care se dezvoltă în funcție de abilități și predispoziții, învață și își însușesc o serie de repere care îi vor ajuta în viitor.

Grădiniţa cu program prelungit Prietenii Mei este o instituţie de învăţământ autorizată să funcționeze prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3492 / 28.03.2016. Misiunea acesteia este de a oferi educație, șanse egale și dezvoltare personală continuă, tuturor preşcolarilor. De asemenea, grădinița are toate autorizațiile de funcționare (autorizație pentru securitatea la incendiu, autorizație sanitară, autorizație sanitar-veterinară).

gradinita pritenii mei

În completarea programei școlare, Grădinița Prietenii Mei pune la dispoziția preșcolarilor oferta educațională care susține dezvoltarea armonioasă a aptitudinilor și intereselor individuale: Clubul de mișcare Sport și Sănătate (înot și aquagym, fotbal, baschet, tenis, balet și dans sportiv, arte marțiale), Clubul de limbi străine (Engleză – Learn with music), Clubul de artă interpretativă (pian, canto), Clubul de actorie Little Star, Clubul de pictură Small Hands, Big Art, Clubul de pictură cu praf de marmură Sabbiarelli, Clubul Origami Hârtia prinde viațăClubul Arts & CraftClubul de dezvoltare personală și Logopedie.

balet la gradinita prietenii mei

Toate Cluburile se desfășoară în spațiile indoor și outdoor ale grădiniței și sunt coordonate de către  profesori de specialitate. O parte dintre aceste Cluburi sunt incluse în taxa de școlarizare.

Educația non-formală este prezentă pe tot parcursul anului școlar prin excursii, vizite la diferite obiective de interes, ateliere interactive, activități alături de părinți, participarea la concursuri tematice, spectacole de teatru/muzică pentru copii.

curte Pritenii Mei

Sediul grădiniţei “Prietenii Mei”, situat în sectorul 4 al Capitalei și cu o suprafaţă totală de peste 4.500 de metri pătraţi, include:

  • săli de clasă spaţioase
  • dormitoare separate
  • sală de mese cu bucătărie proprie
  • spaţii de joacă interioare şi exterioare
  • cabinet medical
  • piscină încălzită acoperită
  • sală de dans, de karate ori gimnastică, toate cu  vestiare separate
  • sală de spectacole cu pian
  • centrul de limbi străine
  • laborator de informatică şi laborator de astronomie

ACTIVITĂȚI

Clubul de Înot și Aquagym este printre activitățile preferate ale micilor prieteni ai grădiniţei. Profesorii de specialitate, cu experiență în lucrul cu copiii, dar și bazinul din incinta grădiniței – un model de spațiu prietenos și sigur – sunt combinația de succes pentru o dezvoltare armonioasă a preșcolarilor, viitori campioni la natație!

PROGRAM

Program scurt 800-1300  –  include activitățile zilnice didactice conform programei școlare, activitățile suplimentare (Cluburi) incluse în taxă, 3 mese/zi – micul dejun, gustarea de fructe, masa de prânz. Feluri de mâncare sunt pregătite zilnic în bucătăria grădiniței, conform meniului alcătuit prin colaborare cu medicul nutriționist.

Program lung 800-1800 – include activitățile zilnice didactice conform programei școlare, activitățile suplimentare (Cluburi) incluse în taxă, 4 mese/zi – micul dejun, gustarea de fructe, masa de prânz, gustarea de după-amiază. Toate sunt pregătite în bucătăria grădiniței, conform meniului alcătuit prin colaborare cu medicul nutriționist, activități liber-alese, jocuri structurate și semi-structurate.

TAXE ȘI COSTURI OCAZIONALE*

⊕ 150 Euro – taxa de înscriere la Grădiniţă;
600 Euro/lună – taxa de școlarizare pentru Program lung (interval orar 8.00-18.00);
460 Euro/lună – Taxa de școlarizare pentru Program scurt, (interval orar 8.00-13.00);

⊕ 30 Lei/zi – contribuția de hrană (NU este inclusă în taxa de şcolarizare);
⊕ 3 euro/orătaxă supraveghere suplimentară (între 7:00-8:00, respectiv 18:00-19:00, pentru copiii care frecventează Programul prelungit și care nu parcurg activităţi opţionale/Cluburi, dar care rămân în Grădiniţă până la ora 19:00);
11 Lei/kmtransport solicitat cu microbuzul grădiniței.

*Taxele și costurile ocazionale vor fi plătite în Lei, la cursul zilei al BNR.

prietenii mei

Informaţii detaliate despre echipa grădiniţei, poveştile create de copii zilnic, dar şi alte articole se găsesc în cadrul revistei Prietenii Mei (publicație lunară, creată de echipa Prietenii Mei, care sintetizează activitățile didactice și evenimentele cele mai importante ale fiecărei luni, precum și teme de interes pentru copii, părinți și specialiști în educație), pe site-ul http://gradinitaprieteniimei.ro/ sau pe pagina de facebook https://ro-ro.facebook.com/gradinitaprieteniimei.

Vezi mai mult

Noutăți / activități

Echipa

Echipa noastră de specialiști îți stă la dispoziție pentru întrebări, consiliere și informații. Ne vom sfătui împreună cu tine în ceea ce privește abilitățile, înclinațiile și viitorul copilului.

Echipa de management

→ Profesor învățământ primar Florentina CristeaDirector
→ Lect. Univ. dr. Ioana GheorgheDirector Adjunct

Vezi mai mult

Galerie foto