fbpx

Ziua Porților Deschise, la Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei

Grădinița Prietenii Mei

În perioada 19-23 februarie 2024, în intervalul orar 09:00 – 17:00, Grădinița cu program prelungit  Prietenii Mei vă invită la Ziua Porților Deschise.

Cu bucurie și entuziasm, deschidem ușile grădiniței noastre pentru părinți,  bunici, copii și toți cei interesați să exploreze mediul nostru educativ plin de culoare și căldură.

La ”Ziua Porților Deschise”, cadrele didactice ale grădiniţei vă invită să participaţi la realizarea unor activități variate și interesante. Plecând de la postura de parteneri de joc, relația dintre educator și copil pornește cu dreptul, iar acomodarea micuțului în Grădiniță va fi mult mai lină și rapidă.

 Ziua Porților Deschise este o ocazie pentru noi să ne conectăm cu familiile din comunitatea noastră și să le oferim o perspectivă în profunzime asupra modului în care abordăm educația timpurie. Va fi un dialog deschis în care părinții vor afla de ce Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei poate fi cea mai bună alegere pentru copilul lor, dar și un prilej de a întări convingerea că educația este cheia viitorului!

Aceștia vor fi invitați să viziteze spaţiile Grădiniței: de la clase, dormitoare, laboratoare, piscina interioară, sala de sport, de dans ori de muzică până la sala de spectacole, laboratoarele de informatică, științe și engleză, dar și spațiile de joacă indoor şi outdoor.

Ca în fiecare an, deschidem larg porțile și vă invităm să descoperiți o familie și un spațiu primitor, în care copiii cresc frumos şi se dezvoltă armonios. Grădiniţa cu program prelungit Prietenii Mei beneficiază de cele mai bune dotări și un personal calificat care coordonează procesul educativ al preşcolarilor. Este locul unde cei mici sunt implicaţi în activităţi educaţionale interesante şi interactive sau îşi petrec un timp liber de calitate în aer liber.

 Vizionările se fac pe baza programărilor. Vă rugăm să accesați următorul link pentru programare: https://calendly.com/gradinitaprieteniimei/ziua-portilor-deschise

De ce Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei?

Înfiinţată în 2015, misiunea instituţiei este de a oferi educație, șanse egale și dezvoltare personală continuă tuturor preşcolarilor. Grădinița cu program prelungit  Prietenii Mei este o instituție ACREDITATĂ.

Pentru a crește frumos și sănătos, preșcolarii au nevoie de educatori care formează minţi curioase şi şlefuiesc caractere deosebite din perioada educaţiei timpurii. Împreună creăm punţi de încredere între grădiniţă şi familie. Suntem o familie, iubim ceea ce facem și transmitem aceste sentimente și copiilor”,  afirmă prof. Florentina Cristea, director al Grădiniţei Prietenii Mei.

Cu un design interior modern, Grădiniţa Prietenii Mei îi întâmpină pe cei mici într-o clădire care ocupă o suprafaţă totală de peste 4.500 de metri pătraţi.

Fiecare grupă de copii preşcolari dispune de un perimetru alcătuit din:

⇒ sala de activităţi

⇒ grup sanitar

⇒ dormitor distinct

Preocuparea pentru detalii, armonia spaţiului şi atenta supraveghere a personalului calificat creează o ambianţă caldă şi primitoare pentru preşcolari. Copiii au la dispoziție:

⇒ sală de mese cu bucătărie proprie

⇒ spaţii de joacă interioare şi exterioare

⇒ cabinet medical

⇒ piscină încălzită acoperită

⇒ sală de dans, de karate ori gimnastică, toate cu  vestiare separate

⇒ sală de spectacole cu pian

⇒ centrul de limbi străine

⇒ laborator de informatică

⇒ laborator de astronomie

În ceea ce privește meniul zilnic al copiilor, acesta este realizat de medicul pediatru al Grădiniței alături de un nutriționist cu o vastă experiență în domeniu. În cazul preșcolarilor cu alergii sau alte astfel de probleme, bucătarul șef al unității noastre îi gătește separat.

Pentru ca cei mici să beneficieze de numeroase oportunităţi, Grădiniţa cu program prelungit Prietenii Mei se axează și pe dezvoltarea unor parteneriate cu reprezentanţi ai mediului academic, mediului economic şi socio-cultural.


Informaţii detaliate despre Grădiniţa Prietenii mei sunt disponibile pe site-ul unității gradinitaprieteniimei.ro  sau urmărind pagina de facebook facebook/gradinitaprieteniimei.

Ne găsiți pe Bulevardul Metalurgiei, numărul 87, sector 4, București. Ne puteți contacta la numărul de telefon 021.222 46 42 sau pe e-mail [email protected].