fbpx

Un profesor universitar propune reintroducerea armatei între liceu și facultate

Reintroducerea armatei între liceu și facultate este propunerea făcută de Radu Pentiuc, profesor la Universitatea din Suceava, în cadrul dezbaterii pe legile Educației, care a avut loc vineri și sâmbătă, la Brasov.

Ideea a fost primită cu zâmbete de către cei prezenți la dezbatere, potrivit publicației Adevărul.

„Ar fi foarte interesant dacă băieții noștri ar face trei, patru luni de armată. Eu sunt convins că, pentru națiunea noastră, ar fi un pas imens. Ei vor ști igienă – ca să nu fiu mai direct – administrație, ierarhie, un program cu trezire la 6-7 dimineața, în așa fel încât să le fie mai ușor să ajungă la cursuri când sunt studenți”, a solicitat profesorul sucevean Radu Pentiuc, conform sursei citate.

Reprezentanții Ministerului Educației au spus că este o problemă foarte serioasă, dar nu ține de acest minister.

Brașovul a fost gazda dezbaterilor pe tema proiectului de Lege a Educației Naționale, propus de Partidul Național Liberal. Ministrul Sorin Câmpeanu a răspuns întrebărilor adresate de către reprezentanții celor mai importante sindicate din învățământ, legate de modificările propuse de proiectul de lege.

Dezbaterile au debutat vineri seara, iar sâmbătă dimineața a fost a doua sesiune a întâlnirii. Profesorii au dorit să știe mai multe amănunte despre organizarea examenelor, despre profesorii debutanți, mentorat și alte prevederi ale proiectului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.