Un ministru nu e pus de sindicate și nu răspunde în fața acestora, afirmă David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă, într-un raport public lansat ieri, că un ministru nu este pus în funcție de sindicate și, deși, în cazul său, e atent la mesajele acestora, nu răspunde în fața lor.

”Zona sindicală a reacționat la măsurile fiscal-bugetare, ajungând la critici (față de MinistruMinister/Premier-Guvern/Președinte), proteste, boicot (care totuși nu a afectat derularea proceselor educaționale) și solicitare de demisii (a Ministrului, iar ulterior și a Guvernului). Am respectat reacția sindicală și, unde am putut, am luat măsuri, ținând cont și de acest mesaj (care a contat), dar:

(1) multe decizii nu erau la nivel de ministru (ci în Programul de Guvernare);

(2) un ministru, deși atent la mesajul sindicatelor în cazul meu, nu este pus de acestea și nu răspunde în fața acestora, ci are ca misiune Programul de Guvernare;

(3) demisia mea în acest context venea în mod natural și voluntar de la mine, dacă asta ar fi rezolvat situația fiscal-bugetară a sistemului de educație-cercetare”, afirmă David, într-un document public intitulat ”Raportul ministrului educației și cercetării în preajma intrării în a X-a lună de mandat – prezentat cu ocazia începerii anului universitar 2025-2026 ”.

”Dacă în prima jumătate a anului 2025 ne-am confruntat cu o criză politică majoră (legată de alegerile prezidențiale – deci la nivelul celei mai înalte poziții din stat – și opțiuni vitale ale direcției țării), în condiții de austeritate economică, din a doua jumătate a anului 2025 am intrat direct într-o criză fiscal-bugetară, cu risc de blocaj al țării. Au mai fost ani dificili pentru țară – atât economic, cât și politic –, dar în 2025, crizele interne politice și economice vin puternic combinate, pe fondul unui război la granița țării și al unor crize internaționale legate de reașezarea arhitecturii ordinii mondiale. Dar, abordate corect, crizele sunt și oportunități de progres!”, mai spune David, în documentul citat.

Raportul poate fi accesat, integral, aici: MEC_Raport_10_2025

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.