fbpx

„Trebuie să lupt” – mesajul transmis de Alexia, adolescenta cu braţele replantate, în prima ei melodie lansată

Alexia, adolescenta din Botoșani căreia i-au fost replantate chirugical mâinile după un accident rutier grav, la sfârșitul anului trecut, a lansat prima ei melodie.

Alexia Tudose a lansat prima ei melodie, după şapte luni de când s-a născut a doua oară, potrivit observatornews.ro. „Trebuie să lupt” este mesajul pe care îl transmite adolescenta prin versurile piesei muzicale, care este însoțită de un videoclip.

„Prin această melodie vreau să transmit faptul că indiferent de cât de dificil ar fi momentul acesta din viaţa mea, trebuie să lupt pentru a-mi îndeplini visele”, a declarat Alexia pentru observatornews.ro. 

Videoclipul care a strâns peste 16.000 de vizualizări în două zile a fost realizat cu sprijinul fratelui ei. „Eu am făcut parte din organizatorii acestui clip şi de asemenea am şi participat. Sunt mândru de sora mea şi îi voi fi alături tot timpul şi am încredere că va reuşi în domeniul acesta muzical”, spune Eric Tudose.

Alexia a fost victima unui accident rutier care a avut loc în Pașcani, în decembrie 2022, în timpul căruia i-au fost amputate ambele brațe. Adolescenta și-a recăpătat mâinile după intervenții chirurgicale care au durat 50 de ore, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Medicii au realizat sigura replantare bilaterală de brațe realizată vreodată în Europa și a doua din lume.

În februarie 2023, Alexia Tudose se întorcea la școală. „Dovadă că minunile există…. E dimineață. E cam răcoare. Dar e o nouă zi…E AZI. Alături de cei mai faini puștani din Laurian, îmbrățișând-o pe ALEXIA …. Bine ai revenit în banca ta, fată dragă”, scria diriginta fetei pe rețelele de socializare la acea vreme.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.