fbpx

Alexia, fata cu mâinile replantate de medici ieșeni, s-a întors la școală

Alexia, adolescenta din Botoșani de 15 ani care a fost rănită grav in accidentul de autocar de la Pașcani și care a avut mâinile replantate chirurgical, s-a întors la școală.

După zeci de intervenții chirurgicale și săptămâni petrecute în spital, Alexia este bine și își petrece timpul alături de cei dragi, relatează Ziarul de Iași.

„Dovadă că minunile există…. E dimineață. E cam răcoare. Dar e o nouă zi…E AZI. Alături de cei mai faini puștani din Laurian, îmbrățișând-o pe ALEXIA …. Bine ai revenit în banca ta, fată dragă”, este mesajul postat de diriginta fetei pe rețelele de socializare alături de o fotografie a Alexiei alături de colegii săi, conform jurnaliștilor de la Ziarul de Iași.

”La braț cu Alexia în Noul An!Dragi prieteni,
Va mulțumim tuturor pentru susținerea extraordinară pe care ne-ați oferit-o în ultimele două săptămâni, pentru gadurile voastre și mesajele de încurajare și apreciere!

Suntem cu toții fericiți că azi Alexia, fetiță căreia i-au fost replantate brațele a putut pleca acasă fericită la familia ei.

După un număr de 7 intervenții chirurgicale, cumulând mai bine de 50 de ore, echipa noastră a realizat singură replantare bilaterală de brațe raportată la nivelul Europei vreodată, și a două din lume.

Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor care au făcut parte din această minunată echipă:
Dr Mara Popescu
Dr Daniela Botez
Dr Bogdan Caba
Dr Iannis Gardikiotis
Dr Roxana Crețu
Dr Romică Rusu
Dr Andrei Ivan
Dr Lavinia Ionescu
Dr Veaceslav Cuciuc
Dr Tudor Ciobanu
Dr Dana Horobet
Dr Mimi Fermesanu

Tuturor colegilor asistenți medicali, infirmiere și brancardieri care și-au oferit profesionalismul, dedicarea și răbdarea în efortul comun de a ajută un copil în suferință!
Tuturor va transmit felicitările și mulțumirile mele, v-am simțit în această perioada dedicați și uniți că într-o singură ființă!
Va urez tuturor un An Nou minunat!”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.