TikTok a lansat o campanie anti-bullying și în favoarea ideii de bunătate, împreună cu șase dintre cei mai buni animatori grafici ai săi, informează WERSM.com.
TikTok tocmai a lansat noua sa campanie globală #CreateKindness, o serie video creativă care vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la hărțuirea cibernetică, precum și crearea și cultivarea unui mediu incluziv pe platformă.
În contul @TikTokTips, puteți deja răsfoi seria de opere animate realizată de șase creatori-animatori, care invită comunitatea să aleagă, să sărbătorească și să creeze bunătate reciproc.
Videoclipurile oferă perspective cu privire la modul de combatere a agresiunilor, creșterea gradului de conștientizare a pagubelor emoționale pe care acestea le cauzează și le amintesc membrilor comunității de ce este important să lucrăm împreună pentru a preveni fenomenul de bullying.
Artiștii implicați în campanie își împărtășesc experiențele prin intermediul creațiilor artistice de animație și al vocilor, înainte de a-și dezvălui identitatea către sfârșitul fiecărui videoclip. Această structură a fost aleasă pentru a exprima un mesaj important: în spatele conturilor se află oameni adevărați, iar aceștia merită bunătate și respect.
Printre cele mai amabile comunități ale TikTok se află cele SUA, Filipine, Indonezia, Brazilia și Mexic. Acestea sunt țările în care emoji-urile care exprimă dragostea și efectele creative care transmit ideea de bunătate sunt cel mai utilizate (pe 2 miliarde de videoclipuri, la nivel global, mai exact).
În același timp, inițiativa oferă o platformă care atrage atenția asupra muncii strălucite a designerilor de grafică animată. Ca expresie artistică care se potrivește bine cu formatul video scurt de pe TikTok, animațiile au câștigat în mod constant popularitate, notează redactorii publicației citate.
În același timp, inițiativa oferă o platformă care atrage atenția asupra muncii strălucite a designerilor de grafică animată. Ca expresie artistică care se potrivește bine cu formatul video scurt de pe TikTok, animațiile au câștigat în mod constant popularitate, notează redactorii publicației citate.