fbpx

Szekely: Nu e vorba de educaţie pentru actul sexual, ci pentru protecţia propriei sănătăţi

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Radu Szekely, a declarat, miercuri, la Timişoara, că educaţia sexuală în şcoli nu va însemna educație pentru actul sexual, ci pentru protecția propriei sănătăți, relatează AGERPRES.

Aceasta va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, iar de două- trei ori pe parcursul fiecărui an şcolar, în funcţie de vârstă, cadre medicale specializate le vor vorbi elevilor „despre igiena sexuală, nu despre actul sexual”.

„Educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, dar în momentul de faţă este o disciplină opţională, urmând ca din toamnă să devină obligatorie. Educaţia sexuală va fi un modul, alături de multe altele care apar în Educaţie pentru sănătate. Ne dorim să reuşim (până în toamnă, n.r.) să schimbăm programa, astfel încât să-i schimbăm şi numele, de exemplu, în Educaţie pentru societate (…), să apară şi modulul de educaţie financiară, pentru nutriţie sănătoasă, educaţie de mediu, de prim-ajutor, care să apară pe parcursul programei celor patru ani de gimnaziu şi apoi, în liceu să fie repetate”, a explicat Radu Szekely, într-o conferinţă de presă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

El a detaliat că pentru fiecare grupă de vârstă, din clasele V- XII, sunt anumite concepte şi lucruri de care tinerii trebuie să fie conştienţi, de la igienă până la cunoaşterea propriului trup, copiii urmând să fie învăţaţi să se spele pe mâini, pe dinţi, să-şi păstreze igiena organelor genitale, lucruri „absolut normale”, dar despre care nu se discută.

Aceste subiecte, a spus Szekely, sunt un tabu în societatea românească, iar acest fapt conduce la situaţii de îmbolnăviri din necunoştinţă de cauză sau la sarcini nedorite.

„Nu este vorba de educaţie pentru actul sexual, ci de educaţie pentru protecţia propriei sănătăţi. Disciplina Educaţie pentru sănătate va fi predată modular, iar pentru educaţie sexuală vor exista, probabil, în fiecare an, două- trei ore la care vor fi invitaţi cadre medicale, doctori din domeniu, care ştiu cum să abordeze aceste subiecte”, a adăugat secretarul de stat.

Radu Szekely a punctat că aceste ore vor fi ţinute de cadre medicale, pentru a nu se pune presiune nici pe consilierii şcolari, nici pe profesori pentru a face aceste lucruri, urmărindu-se o colaborare cu specialiştii. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.