fbpx

Surpriza din testul-surpriză pentru Evaluarea Națională: ”Invitația CARE ți-a făcut-o”

O culegere de exerciții, care conține 33 de teste destinate pregătirii elevilor din clasa a II-a pentru Evaluarea Națională,  conține un enunț greșit din punct de vedere gramatical. Astfel, elevii au de rezolvat următoarea cerință: ”Scrie un bilet adresat lui Mihai prin care îi transmiți mulțumiri pentru invitația CARE ți-a făcut-o.” Așadar, forma de acuzativ incorectă (”care”) este folosită în locul celei corecte din punct de vedere gramatical: ”pe care”.

Eroarea a fost semnalată pe Facebook de Lucian Mărgărit, părintele unui elev.”Bună dimineața care este profesori de linba română!”, comentează acesta, ironic, greșeala din caiet.

Culegerea respectivă a fost publicată de Editura Delfin și, chiar pe copertă, precizează că modelele de exerciții au fost realizate ”conform modelului publicat de Ministerul Educației Naționale”.

 

Greșelile din instrumentele didactice au devenit un adevărat fenomen în România.

Erori de documentare sau de redactare au apărut în  manualele de geografie, biologie, istorie și matematică, dar și și în cel de limba română.

Substantivul ”parametri”, deși nu este articulat cu articol hotărât, este scris, greșit, cu doi i.

Eroarea a fost descoperită de Dan Ungureanu în manualul unic de Limba și literatura română, clasa a VI-a, Editura didactică și pedagogică, 2018.
Site-ul dexonline a preluat, de asemenea, semnalarea erorii, cu următoarea remarcă: “Ce mai este de făcut în momentul în care greșelile de ortografie ajung în manualul de limba română?”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.