fbpx

SUA: Procentul de familii care au ales sistemul de homeschooling s-a dublat în șase luni

Photo 134761437 © Elena Goncharova | Dreamstime.com

Procentul de familii care au optat pentru sistemul de homeschooling s-a dublat în perioada martie-septembrie 2020, arată datele Biroului de Recensământ din SUA, citate de The Telegraph.

Potrivit sursei citate, rata gospodăriilor care își educă copiii la domiciliu a crescut la 11% până în septembrie 2020, mai mult decât dublu față de 5,4%, proporția înregistrată cu doar șase luni mai devreme.
Cea mai mare creștere a avut lor în rândul familiilor de culoare: rata celor care au ales sistemul de homeschooling a crescut de la 3,3% în primăvara anului 2020 la 16,1% în toamnă.

Joyce Burges, cofondator și director de programe al National Black Home Educators, a declarat că organizația, care are o vechime de 21 de ani, avea aproximativ 5.000 de membri înainte de pandemie și acum are peste 35.000.

Multe dintre noile familii au întâmpinat dificultăți, inclusiv lipsa accesului la internet, care au limitat capacitatea copiilor lor de a beneficia de învățarea virtuală în timpul pandemiei, a spus Burges.

„Situația a ajuns de o așa natură încât nu au încredere în nimic altceva decât în casele lor și în a avea copiii cu ei”, a spus ea. „Acum văd viitorul – văd ce pot face copiii lor.”

Pentru unele familii, trecerea la educația la domiciliu a fost influențată de nevoile speciale ale copiilor lor, menționează jurnaliștii.

Sistemul de homeschooling) este activitatea de educare a copilului de către părinți sau tutori profesioniști (meditatori), în locul unei educații standard în școală.

Educația acasă (pe termen lung) a apărut în țările dezvoltate în cadrul familiilor – îndeosebi cu studii superioare chiar în educație – drept alternativă pentru studiul deficitar al școlilor din regiunea respectivă.

Educația acasă distinge două concepte: homeschooling și unschooling (școlirea acasă și, respectiv, neșcolirea).

Homeschooling este educarea acasă ce se face după o anumită structură (un program educațional structurat, chiar dacă nu în stilul programei școlare obișnuite), un tip de educație de regulă realizat prin înscrierea la o școală-umbrelă, care certifică, în final, anumite competențe ale copilului.

Unschooling este educarea fără structură, educația liberă de orice reguli sau metode prestabilite, învățarea nestructurată, care se bazează pe cultivarea pasiunilor copilului, pe ritmul său de învățare și pe dorințele lui (există școli-umbrelă care sunt deschise inclusiv acestei modalități de abordare). Unschoolingul este, în fapt, neșcolirea, însă nu în sensul absenței educației, ci în sensul absenței totale a sistemului.

Potrivit organizației de profil HSLDA, educația la domiciliu este legală în România din 2002, când a fost inclusă în Legea Educației la cererea Asociației Române de Școlarizare la Domiciliu. Cu toate acestea, accesul la acest sistem este permis doar copiilor care nu pot merge la școală. Asociația Română de Școlarizare la Domiciliu a pledat pentru o schimbare a legii respective și aproape a reușit în 2010, când comisiile pentru educație ale ambelor camere parlamentare au adoptat proiectul de lege care ar fi permis școlarizarea la domiciliu a tuturor copiilor. Din păcate, Guvernul, inclusiv Ministerul Educației, a blocat această modificare a Legii educației, menționează organizația.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/father-son-work-together-school-homework-homeschooling-satisfied-image134761437

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.