fbpx

Cîmpeanu: Dacă va fi un val patru, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme în desfășurarea normală a procesului de învățământ

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, s-a declarat optimist că procesul de învățământ nu va fi pus în pericol de apariția unui val patru de Covid-19.

„Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme din perspectiva derulării unui proces de învăţământ normal, care, repet, să stopeze din pierderile care au fost foarte mari şi care sunt foarte dificil de recuperat. Dacă vom intra în continuare în online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung şi cu posibilităţi de recuperare foarte reduse”, a spus Sorin Cîmpeanu, citat de ziare.com.

El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că prezenţa fizică la cursuri este necesară pentru a stopa pierderile înregistrate nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.

„Pierderile au fost mari şi foarte mari. După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice”, a explicat Cîmpeanu.

1 comment

  1. Eduard spune:

    Este total rupt de realitate. Este bine sa fii optimist dar nu trebuie să trăiești într-un univers paralel și să te joci cu sănătatea oamenilor numai de dragul de a fi in clase ca atunci când a făcut domnul ministru școală. Dumnezeu sa ne apere daca mai este ministru până în septembrie.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.