fbpx

Senatul a votat împotriva educației sexuale în școli

Senatul a respins, azi, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” în școli cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore.

Votul final va avea loc în Camera Deputaților.

Senatorii au decis să mențină forma legii trimisă ințial la promulgare, cu 68 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, 21 de abțineri, iar 2 senatori nu au votat.

În favoarea respingerii solicitării președintelui Iohannis au votat atât PSD, cât și PNL. Senatorii USR PLUS s-au abținut, observă G4Media.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, în noiembrie 2020, reexaminarea Legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor pentru derularea în unitățile școlare a programelor de educație sanitară.

Inițiatorii amendamentului care a introdus acordul scris al părinților au fost deputatul PSD Adrian Solomon, senatorul PSD Titus Corlățean, cu susținerea deputatului PNL Robert-Ionatan Sighiartău, membru în Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlament. 

În luna mai a anului 2020, Camera Deputaților a votat amendamentul susținut de alți 45 de parlamentari din PNL și PSD. Potrivit acestuia, ”Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copilului, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale miercuri, 24 iunie 2020, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În sesizare, Iohannis acuză Camera Derputaților că a introdus în proiectul inițial al legii mai multe amendamente, în mod nelegitim, printre care și pe cel care sabotează Educația sexuală în școli.

CCR a respins sesizarea.

Președintele a respins legea de la promulgare și a retrimis-o în Parlament.

Citește și

BREAKING Florin Cîțu: Sunt foarte supărat. De la anul, va fi introdusă ”Educația pentru viață”, materie obligatorie