fbpx

Muzeul Antipa NU se va deschide pentru public din 15 mai: ”Așteptăm normele de securitate biologică”

Muzeul Antipa anunță, într-un comunicat, că nu se va redeschide pentru public în data de 15 mai, chiar dacă autoritățile au decis că deschiderea este permisă. Muzeul precizează că a luat această decizie în așteptarea normelor generale de securitate biologică și pentru a se pregăti să-și primească vizitatorii în siguranță.

Comunicatul transmis de Muzeul Antipa:

Dragii noștri,

Mult a fost, puțin a rămas!

Vă anunțăm că Muzeul Antipa NU se va deschide pentru public din data de 15 mai 2020. Personalul instituției va lucra însă ca muzeul, un loc extrem de vizitat, fermecător și dorit de public, să devină un mediu sigur pentru sănătatea noastră, angajați și vizitatori, deopotrivă!

Din acest motiv și din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor noștri, așteptăm normele generale de securitate biologică ce urmează a fi publicate de organismele abilitate, le vom implementa și apoi vă vom aștepta cu inimile deschise să ne vizitați.

Vă vom comunica în timp real stadiul măsurilor pe care le implementăm și data la care vom putea deschide muzeul pentru public.

Rămâneți aproape de noi în mediul online, vizitați-ne pe pagina de Facebook și contul de Instagram și ascultați sfaturile girafei de la Antipa!

Dacă eu po(r)t mască, cu siguranță po(r)ți și tu!!!

#muzeulantipa #poartamasca #Coronavirus #COVID19 #ramaiinformat #tufacidiferenta #sanatateanoastraeimportanta #STOPCOVID19 #staiacasă #fiiresponsabil #museumfromhome #muzeuldeacasa #maieputin