fbpx

DECIZIE Școlile unde se votează vor fi închise vineri, luni și marți. Situație neclară la București

Școlile din România unde se organizează secții de  votare vor fi închise vineri, luni și marți, printr-un ordin de ministru care urmează să apară azi în Monitorul Oficial, au declarat surse din MEC pentru Educație Privată.

Decizia este luată pentru a permite igienizarea sălilor de clasă înainte și după akegeri Situația este încă neclară la București, unde Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis ca unitățile de învățământ să fie închise și joi.

Cursurile vor continua, însă, în varianta online.

UPDATE

Ministerul Educației a confirmat informațiile, într-un comunicat de presă:

În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Decizia a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.545/2020.

Procesul instructiv-educativ „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Municipiilor din România și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

CONTEXT

Școlile din București unde vor fi secții de votare își suspendă cursurile timp de 4 zile, a anunțat, vineri, Comitetul Minucipal pentru Situații de Urgență.

“Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare”, se anunță în comunicat.