fbpx

Elevii școlilor din București unde se organizează secții de votare vor merge și joi la cursuri

Elevii școlilor din București unde se organizează secții de votare vor merge și joi la cursuri, informează Ministerul Educației.

Precizările Ministerului Educației și Cercetării privind continuitatea procesului didactic

  • Ministrul educației și cercetării a emis Ordinul nr. 5.617/23.09.2020, pe baza prevederilor Hotărârii nr. 46/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
  • Activitatea didactică va fi reluată în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Documentele în speță (Hotărârea nr. 46/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ordinul privind suspendarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale 2020) pot fi consultate aici, respectiv aici.

CONTEXT

În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Decizia a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.545/2020.

Procesul instructiv-educativ „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Municipiilor din România și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.