fbpx

Consiliul Național al Elevilor cere retragerea sau respingerea proiectului privind uniformele obligatorii

Consiliul Național al Elevilor se declară împotriva proiectului de lege privind introducerea uniformelor obligatorii, inițiat de senatorul PMP Lucian Iliescu.

Comunicatul postat de Consiliul Național al Elevilor:

Consiliul Național al Elevilor condamnă, cu fermitate, inițiativa legislativă prin care se dorește impunerea obligativității uniformelor școlare. Prin acest proiect de lege, se dorește alocarea a 350 de lei/elev, fonduri de la bugetul de stat, pentru achiziționarea acestor uniforme.

De-a lungul timpului, reprezentanții elevilor au argumentat faptul că impunerea obligativității uniformei școlare nu înseamnă creșterea calității și a echității în sistemul educațional. Această inițiativă trebuie fie retrasă, fie respinsă de către parlamentari, întrucât o astfel de măsură este lipsită de fundament.

Aproximativ 900.000 de elevi sunt privați de accesul la educație online, motiv pentru care solicităm parlamentarilor să găsească soluții reale în beneficiul elevilor și să își prioritizeze agenda în funcție de nevoile actualei generații de elevi.

 

CONTEXT

Senatorul PMP Lucian Iliescu a anunțat că a depus un proiect de lege care prevede introducerea uniformei obligatorii în toate școlile. De asemenea, inițiativa legislativă prevede un ajutor anual de 350 de lei pentru părinți, în vederea achiziționării uniformei școlare.

Anunțul făcut de senatorul PMP:

Ieri am depus la Senat un proiect ce ține de introducerea uniformelor în școli, incepand cu anul scolar 2020-2021, în contextul în care unele dintre scoli si licee, deja au adoptat această practică.
Care ar fi avantajele introducerii uniformei în școlile din țară?
* Se micșorează diferențele dintre statultul social și contribuie la lichidarea situațiilor penibile în care copiii se simt frustrați de modul în care se îmbracă
* E mai simplu pentru părinți să își pregătească copiii pentru școală, cel puțin în primii ani de gimnaziu
* Uniforma școlară, potrivit psihologilor, reduce nivelul de violență și agresivitate în rândul elevilor.
* Consider că e un lucru bun și pentru părinți, astfel, pe parcursul anului nu vor fi nevoiți să reînnoiască periodic garderoba copiilor.
* Din punctul de vedere al profesorilor, uniforma școlară contribuie la disciplinarea elevului
* Se reduce posibilitatea de a întâlni la lecții elevi îmbrăcați necorespunzător mediului de învățământ școlar.

In sprijinul părinților m-am gândit să vin și cu un ajutor de la Stat pentru uniforme, în valoare de 350 de lei pe an, ajutor ce va fi dat la începutul Anului școlar.