fbpx

Cîmpeanu, către şefii de inspectorate: În timpul vacanțelor, tabletele rămân la elevi. Excepții: cei din clasele terminale

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, le-a transmis azi șefilor de inspectorate școlare că, în timpul vacanțelor, tabletele primite prin contract de comodat vor rămâne la elevi.

Potrivit informațiilor obținute de Educație Privată, ministrul le-a amintit inspectorilor-șefi că regula este valabilă pentru toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale.

În informarea transmisă de ministru către șefii de inspectorate, acesta a precizat că acele cazuri în care elevilor li s-a cerut să predea tabletele înainte de începerea vacanței reprezintă un ”exces de zel”.

CONTEXT

Mai multe organizații care au inițiat programe de activități remediale în această vacanță au semnalat faptul că unele școli le-au cerut elevilor să predea tabletele, imediat după încheierea perioadei de cursuri.

Situația a fost confirmată și de profesorul Marcel Bartic, editorialist Educație Privată și coordonator al unui astfel de program remedial:

”Cei mai mulți dintre părinții cu care am vorbit mi-au spus că, la sfârșitul anului școlar, conducerea școlilor de care aparțin le-au cerut să restituie device-urile. Cu tabel, cu proces verbal de predare – primire. Tot tacâmul. De ce, am întrebat eu. Nu știm, mi-au răspuns. 

Nu știu dacă această directivă a venit de la Minister, inspectoratele școlare sau este doar un exces de zel din partea unor directori. Înclin să cred că e ultima variantă pentru că nu toate școlile au făcut asta.

Dar e o greșeală”, a scris Marcel Bartic.

Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat, pentru Educație Privată, că elevii au dreptul să păstreze tabletele primite de la școli și în timpul vacanțelor.

Ioana Lazăr a explicat că elevii au primit respectivele tablete prin contracte de comodat, încheiate pe un an de zile, cu posibilitate de prelungire, valabile pentru întreaga perioadă de timp în care copiii sunt înscriși la respectiva școală, ceea ce include și vacanțele.

”De exemplu, 250.000 de tablete au fost acordate prin programul Școala de Acasă, destinat copiilor defavorizați. În ordinul de ministru care a urmat Hotărârii de Guvern prin care acest program a fost acordat, regula de încredințare era că tabletele se acordă pe baza unui contract de comodat, pe un an de zile. Doar in situația în care elevul nu mai era înmatriculat în școala respectivă, tableta trebuia să fie restituită. Însă elevul rămâne înmatriculat și în perioada de vacanță. 

Alte 60.000 de tablete au fost acordate prin programul național Școala în siguranță, care avea ca grup-țintă toți elevii. Și aici a funcționat aceeași regulă: ca elevul să fie înmatriculat în școala de la care primește tableta.

Nu există nici justificare ca unitatea de învățământ să le ceară tabletele înainte de vacanță. Și este exclus ca o astfel de recomandare să fi venit de la minister”, a declarat Ioana Lazăr pentru Educație Privată.