fbpx

105 candidați, eliminați din a doua probă obligatorie a Bacalaureatului, pentru fraudă

105 candidați au fost eliminați din a doua probă a Bacalaureatului, pentru fraudă, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

138.104 candidați au susținut proba scrisă, iar 5.935 de candidați nu s-au prezentat. Dintre aceștia, 57 se află în izolare, iar 5 candidați erau spitalizați/în carantină.

Nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura să depășească valoarea maximă de 37.3̊ C. 

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. 

Ultima probă, cea la alegere  a profilului, va avea loc mâine, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.